FMI recomandă autorităţilor române o politică fiscală mai strictă dacă vor să respecte ţinta de deficit. În luna martie, Fondul aprecia că, fără o modificare a politicilor actuale, creşterea economiei româneşti va deveni din ce în ce mai fragilă şi în acest sens Fondul susţinea că opţiunea cea mai bună este o combinaţie între moderarea politicii fiscale şi înăsprirea politicii monetare.

La acel moment instituţia financiară internaţională estima că ritmul de creştere al economiei româneşti ar urma să încetinească în acest an ca urmare a mai multor factori: diminuarea impulsului fiscal, investiţiile publice reduse, lipsa progreselor cu reformele structurale şi înăsprirea condiţiilor financiare. "Preconizăm că ritmul de creştere a PIB va fi de aproximativ 5% în 2018, urmând a încetini la 3% pe termen mediu", sublinia FMI.

În luna iunie, Fondul Monetar Internaţional avertiza că economia României dă semne de supraîncălzire, existând riscul ca actuala traiectorie politică să sporească volatilitatea macroeconomică, să submineze capacitatea de a rezista la şocurile adverse şi, în cele din urmă, să încetinească convergenţa spre ţările avansate din UE. De asemenea, FMI recomanda autorităţilor române să urmeze o politică fiscală mai strictă decât cea prevăzută în planurile actuale pentru a stabiliza economia, să refacă spaţiul de manevră pentru politica fiscală şi să îmbunătăţească gradul de colectare a taxelor şi eficienţa cheltuielilor publice.

Potrivit experţilor FMI, ţinta de deficit bugetar a autorităţilor române, 3% din PIB, necesită măsuri suplimentare. Proiectul de buget pe 2018 include atât majorări de salarii şi pensii, cu un impact estimat la 2% din PIB, trecerea contribuţiilor sociale în sarcina angajatului, precum şi reduceri de taxe.

În opinia FMI, relaxarea fiscală orientată spre stimularea consumului într-un moment în care economia creşte solid ar putea agrava supraîncălzirea. "În opinia staff-ului, o ţintă fiscală mai adecvată având în vedere perspectiva ciclică ar fi un deficit de 2% din PIB, ceea ce ar necesita măsuri echivalente cu 1,5% din PIB pentru că ţinta de deficit de 3% a autorităţilor nu este susţinută în mod suficient cu măsuri... Reducerea şi mai mult a deficitului la 1,5% din PIB până în 2020 ar ajuta România să facă tranziţia la obiectivul bugetar MTO de 1% din PIB", se arată în raportul FMI.

În luna septembrie, Alejandro Hajdenberg, reprezentantul permanent al FMI în România, a avertizat că Fondul Monetar Internaţional ia în considerare modificarea prognozei de creştere economică pentru România din acesta an de la 5,1% la 4-4,5% pe fondul unei decelerări semnificative a activităţii economice în prima jumătate a anului. Acesta arată, o dată în plus, că ţinta de deficit ar putea fi ratată.

BM: România riscă să-şi piardă competitivitatea pe termen lung dacă nu investeşte în sănătatea şi educaţia cetăţenilor săi

În luna mai, în raportul intitulat "Macro Poverty Outlook for Europe and Central Asia", Banca Mondială vine cu prognoze îmbunătăţite pentru economia României, potrivit cărora creşterea va fi de 5,1% în 2018, de 4,5% în 2019 şi de 4,1% în 2020. De asemenea, instituţia financiară internaţională se aşteaptă ca deficitul bugetar să ajungă la 3,3% din PIB în 2018, urmând să se reducă la 3% din PIB în 2019 şi în 2020.

"Creşterea va rămâne solidă în 2018, dar riscurile pe termen mediu la adresa perspectivei au sporit. Presiunile asupra deficitului bugetar, în urma majorării cheltuielilor, vor continua în acest an. Pentru a îmbunătăţi calitatea creşterii, ar trebui acordată o atenţie reînnoită investiţiilor publice", se arată în raport.

"Măsurile fiscale adoptate în 2017 au pus presiune asupra deficitului bugetar consolidat. În absenţa unor măsuri de corecţie, deficitul bugetar ar urma să ajungă la la 3,3% din PIB anul acesta, ceea ce ar plasa România pe o traiectorie de reintrare în procedura de deficit excesiv a UE", avertiza instituţia financiară internaţională. Autorităţile din România ar putea avea nevoie să adopte măsuri corective pentru păstrarea deficitului sub 3% din PIB în 2018, printr-o ajustare fiscală de bună calitate, se arată în raport.

Schimbând puţin registrul, în luna iunie, Tatiana Proskuryakova, manager de ţară al Băncii Mondiale, aprecia că România trebuie să investească mai mult şi mai inteligent în educaţie şi să ofere şanse copiilor să-şi exploateze talentele. "În zona rurală, doar 1% dintre tineri au abilităţi şi performanţe în învăţământ. Ţara va avea de recuperat un decalaj foarte important în raport cu celelalte state. România trebuie să investească mai mult în educaţie şi mai inteligent şi să ofere şanse copiilor să-şi exploateze talentul", a spus Proskuryakova.

O lună mai târziu, experţii Băncii Mondiale au recomandat României să profite de pe urma cunoştinţelor acumulate de tineri în străinătate. În condiţiile în care mai bine de unul din patru absolvenţi de studii superioare (26,6%) pleacă din ţară, exodul creierelor poate avea consecinţe serioase asupra dezvoltării României, de vreme ce emigraţia permanentă a persoanelor cu studii superioare poate priva ţara de cunoştinţele şi competenţele necesare pentru îmbunătăţirea productivităţii şi a standardelor de viaţă, pe termen lung.

"Mai devreme sau mai târziu, criza de capital va duce la majorări ale salariilor plătite pentru acele profesii care sunt cele mai căutate. Astfel de majorări pot diminua exodul creierelor şi îi pot convinge pe unii migranţi să revină acasă, deşi motivele deciziei de părăsire a ţării - în special pentru profesioniştii calificaţi - de multe ori nu sunt limitate doar la salarizare", semnalează experţii.

În luna octombrie, Banca Mondială estima că România riscă să-şi piardă competitivitatea pe termen lung şi să condamne generaţiile viitoare la sărăcie, dacă nu investeşte inteligent în sănătatea şi educaţia cetăţenilor săi. România s-a clasat pe locul 67 - în spatele vecinilor săi din UE - în noul Index al Capitalului Uman (HCI), lansat de Grupul Băncii Mondiale. Singapore, cu un scor HCI de 0,88 (pe o scară de la zero la 1), a fost în fruntea listei, în timp ce primele 20 de locuri au fost dominate de statele membre ale UE. România a ajuns pe locul 67, în urma unor ţări cu venituri mult mai mici pe cap de locuitor, cum ar fi Ucraina (50), Albania (56) şi Georgia (61).

"Indexul Capitalului Uman evidenţiază faptul că România trebuie să investească în sănătatea şi educaţia cetăţenilor săi dacă doreşte să rămână competitivă pe termen lung. Banca Mondială se angajează să ajute autorităţile române în eforturile lor de a investi mai mult şi de a investi mai inteligent în capitalul uman, în sistemele de sănătate eficiente şi în programe educaţionale de calitate", a declarat Tatiana Proskuryakova.

Pe de altă parte, România pierde şapte locuri în acest an în clasamentul BM privind uşurinţa de a face afaceri. Astfel, ţara coboară pe poziţia 52 din 190 de ţări, în clasamentul 'Doing Business 2019'., cu un punctaj total de 72,30 puncte, cu 0,53 puncte mai puţin decât scorul general înregistrat anul trecut. România se situează în faţa unor ţări precum Ungaria, Cipru, Croaţia, Bulgaria, Grecia, Ucraina sau Albania, dar este devansată de Muntenegru, Serbia, Republica Moldova, Turcia, Armenia sau Belarus. "România a îngreunat procesul de demarare a unei afaceri, prin introducerea unor criterii de evaluare a riscului financiar pentru cererile privind TVA, în consecinţă crescând timpul necesar pentru înregistrarea ca plătitor de TVA", se arată în raportul Băncii Mondiale.

Comisia Europeană avertizează în mod repetat cu privire la depăşirea ţintei de deficit

În luna februarie, Comisia Europeană estima că avansul economiei României va încetini la 4,5% în 2018 şi la 4% în 2019. ''PIB-ul României a accelerat în 2017 la un nivel estimat la 6,7%, un record post-criză. Principalul motor al creşterii a fost consumul privat, sprijinit de reducerile indirecte de taxe şi de majorarea salariilor, ambele în sectoarele public şi privat. După ce s-au contractat în 2016, investiţiile totale au început să crească din nou în 2017. Ritmul redresării rămâne totuşi lent, deoarece investiţiile publice au scăzut semnificativ pentru al doilea an consecutiv. Boom-ul înregistrat în consumul privat a dus la o majorare a importurilor. În consecinţă, exporturile au acţionat ca o frână asupra creşterii reale a PIB-ului, în pofida creşterii relativ solide a exporturilor'', aprecia Comisia Europeană. Consumul privat ar urma să continue să acţioneze ca principalul motor de creştere în 2018 şi în 2019 iar investiţiile ar urma să se întărească, sprijinite de implementarea proiectelor finanţate cu fonduri europene, consideră forul comunitar.

În luna mai, în previziunile economice de primăvară, Executivul comunitar atenţionează România că deficitul bugetar ar urma să ajungă la 3,4% din PIB în 2018, pentru ca în 2019 să se adâncească la 3,8% din PIB. Comisia Europeană a adresat un avertisment Ungariei şi României cu privire la existenţa unei deviaţii semnificative de la traiectoria de ajustare spre obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO) în 2017.

În luna noiembrie, Comisia Europeană a revizuit semnificativ în scădere estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, de la 4,5% la 3,6%, în timp ce în 2019 mizează pe un avans de 3,8%, faţă de 3,9% cât estima în primăvară. Pentru 2020, Executivul comunitar indică un avans de 3,6%. "Boom-ul economic al României se calmează pe măsură ce ritmul de creştere a consumului privat încetineşte iar contribuţia negativă a exporturilor nete la creştere continuă să se înrăutăţească. Pe perioada de prognoză PIB-ul este estimat să crească mai moderat", se arată în previziunile de toamnă ale Comisiei Europene.

Deficitul guvernamental este prognozat să crească la 3,3% din PIB în 2018, de la 2,9% din PIB în 2017, urmând să continue pe aceaşi tendinţă pentru a ajunge la la 3,4% din PIB în 2019 şi 4,7% în 2020. "Aceste prognoze sunt influenţate în principal de planurile de majorare semnificativă a punctului de pensie, incluse în programul de guvernare şi implementate în legea pensiilor recent adoptată de Guvern", susţine CE.

BERD cere României să facă trecerea la un nou model de creştere economică

La începutul anului, Matteo Patrone, Director Regional BERD pentru România şi Bulgaria aprecia că rezultatele economice înregistrate de România sunt fantastice, dar totodată a subliniat că România trebuie să adopte un model economic diferit, dacă vrea să evite o criză provocată de actualul boom bazat pe consum. "După ce a stimulat creşterea prin reducerea taxelor şi majorarea salariilor în sectorul public, Guvernul de la Bucureşti ar trebui să adopte acum o traiectorie mai sustenabilă", susţine Patrone. În opinia sa, oficialii de la Bucureşti pot face acest lucru prin majorarea investiţiilor în infrastructură şi îmbunătăţirea gradului de absorbţie a fondurilor europene.

La fel ca şi celelalte instituţii financiare internaţionale, în luna noiembrie BERD şi-a revizuit, în jos, estimările privind avansul economiei româneşti în 2018 şi 2019. Potrivit celor mai recente prognoze ale instituţiei, economia României ar urma să înregistreze în 2018 o creştere de 4,2%, pentru ca în 2019 avansul să încetinească la 3,6%. Comparativ cu precedentele prognoze din luna mai, BERD şi-a revizuit, în jos, estimările privind evoluţia economiei româneşti cu 0,4 puncte procentuale pentru acest an, de la 4,6% până la 4,2%, şi cu 0,6 puncte procentuale pentru anul viitor, de la 4,2% până la 3,6%.

Agenţiile de rating confirmă calificativele atribuite României, dar atrag atenţia asupra politicii fiscale expansioniste

În luna ianuarie, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală ale României la "BBB minus", perspectiva asociată pentru ambele calificative fiind stabilă. Plafonul de ţară al României a fost confirmat la "BBB plus", iar calificativul pe termen scurt în valută şi monedă locală a fost confirmat la "F3". "Ratingul de tip investment grade atribuit României este sprijinit de nivelul moderat al datoriei publice, şi indicatorii privind PIB-ul per capita şi guvernanţa care sunt în linie cu intervalul 'BBB'. Cu toate acestea, relaxarea fiscală pro-ciclică şi creşterea rapidă a salariilor, care depăşeşte creşterea productivităţii, reprezintă un risc la adresa stabilităţii macroeconomice", susţine Fitch.

Cu toate acestea, politica fiscală expansionistă a slăbit finanţele publice ale României, susţin analiştii agenţiei, care estimează că deficitul guvernamental al României a ajuns la 3% din PIB în 2017, neschimbat faţă de 2016, dar mai rău decât deficitul de 0,6% din 2015. Totuşi, performanţa fiscală din 2017 a fost favorizată de creşterea economică solidă, care nu poate fi susţinută, crede Fitch.

Tot în ianuarie, Moody's Investors Service aprecia că perspectiva ratingurilor suverane din Europa Centrală şi de Est (CEE) este stabilă, reflectând creşterea economică solidă în regiune, însă deficitele structurale în România şi Ungaria ar urma să se adâncească în urma reducerii spaţiului fiscal.

Estimările Moody's, arată, în următorii doi ani, o creştere a PIB-ului real al României cu 4%, în 2018, respectiv de 3,5% în 2019. De asemenea, este de aşteptat ca dinamica investiţiilor să se îmbunătăţească, în condiţiile in care consumul privat va continua să fie principalul factor de creştere, iar contribuţia exporturilor nete va rămâne negativă.

În luna februarie, Fitch Ratings aprecia că politica fiscală expansionistă a României pare să continue în urma schimbării premierului (Viorica Dăncilă l-a înlocuit în funcţia de prim-ministru pe Mihai Tudose, n.r.) şi aceasta va spori dezechilibrele macroeconomice, în timp ce deficitul structural semnificativ va lăsa finanţele publice mai vulnerabile la şocuri.

"În timp ce economia operează peste capacitate, noi măsuri de relaxare fiscală riscă să sporească dezechilibrele macro-economice, majorează potenţial presiunile inflaţioniste, slăbesc competitivitatea şi adâncesc deficitul de cont curent, pe care îl estimăm în medie la 3,4% din PIB în 2018-2019, de la 2,3% din PIB în 2016", apreciază agenţia de evaluare financiară.

Estimările Fitch arată o încetinire a consumului gospodăriilor şi o înăsprire a politicii monetare, care va duce la scăderea ritmului de creştere al economiei la 3,8% în 2018 şi 3,3% în 2019, ceea ce va avea un impact negativ asupra veniturilor guvernamentale. Fitch prognozează că deficitele fiscale pentru 2018 şi 2019 vor depăşi limita stabilită de UE, urcând la 3,4% din PIB anul acesta şi apoi la 3,6% din PIB anul viitor.

Politica fiscală expansionistă a slăbit finanţele publice ale României, susţin analiştii agenţiei. Deşi România a menţinut anul trecut deficitul bugetar la 2,9% din PIB, sub nivelul de 3% cerut de UE, această menţinere a fost avantajată de creşterea economică solidă şi s-a bazat pe reducerea cheltuielilor cu investiţiile, iar agenţia nu crede că performanţa fiscală din 2017 poate fi susţinută şi se aşteaptă ca deficitul bugetar al României să se adâncească spre 3,4% din PIB în 2018 şi 3,6% din PIB în 2019, în timp ce ţinta Guvernului este de 2,9% din PIB pentru acest an, pe baza unui avans al economiei de 5,5%.

Ministrul Finanţelor: Estimările CE, FMI, nu neapărat mai prudente, poate şi mai alarmiste de multe ori

Ministrul Finanţelor a primit cu rezerve estimările instituţiilor financiare internaţionale cu privire la evoluţia economiei româneşti arătând că, de-a lungul anilor, acestea au fost alarmiste iar închiderea anilor fiscali a demonstrat că lucrurile nu au stat chiar aşa.

"Toate estimările de-a lungul anilor - că au fost de la Comisia Europeană, de la Fondul Monetar, de la Consiliul Fiscal, sau din alte zone de acest tip - au fost nu neapărat mai prudente, poate şi mai alarmiste de multe ori, iar execuţia sau închiderea anilor fiscali au arătat foarte clar că lucrurile au stat aşa cum noi am anticipat şi am promis, ceea ce nu neapărat ar trebui să fie un subiect de dispută. Este normal ca cine e din afara României să gândească din păcate astfel. Din păcate, sunt şi în România cei care gândesc astfel, dar de fiecare dată, la final de an, s-a văzut clar că cifra estimată de noi, că vorbim de deficit, de datorie publică, de alţi indicatori macroeconomici, lucrurile au stat exact aşa cum am anticipat", a explicat Teodorovici la începutul lunii septembrie.