"Bucureştiul... să ştiţi că, dacă s-ar decupa să zic, Ilfovul poate să intre în maximum un an şi jumătate sau doi ani. Cam toate condiţiile sunt îndeplinite pentru Bucureşti şi zona Ilfov", a spus guvernatorul Băncii Naţionale a României, care a detaliat că această parte a ţării ar avea PIB-ul pe cap de locuitor şi puterea de cumpărare adecvate.

Totuşi, a punctat el, România este "o ţară cu mari discrepanţe, cu infrastructuri care nu se leagă". "E o problemă majoră", a spus Isărescu, citat de Agerpres.

Guvernatorul BNR a vorbit, la Mamaia, în cadrul "Black Sea and Balkans Security Forum". Întrebat de perspectiva intrării ţării noastre în zona euro, el a subliniat că "intrarea în zona euro nu este o opţiune, este o obligaţie".

"Nu s-a stabilit un termen. În ceea ce priveşte rapiditatea, este şi o decizie politică", a nuanţat el.

Isărescu a spus că pentru România el nu vede "altă opţiune", deşi a comparat zona euro cu "o casă care nu este terminată", făcând referire la o declaraţie a unui fost guvernator al Băncii centrale a Poloniei care a spus, la momentul în care se punea problema ca Polonia să adopte moneda euro, că "nu are rost" ca ţara sa să se grăbească să intre "într-o casă care este în flăcări".

"Nu poţi să desconsideri că sunt probleme în zona euro şi trebuie să ne gândim bine. Pe de altă parte, experienţa ţărilor din sud, Portugalia, Spania, Italia, arată că nu se creează convergenţă automat. Adică intri acolo şi în mod automat îţi va fi mai bine", a spus Isărescu.

Pentru a avea convergenţă, adică a ajunge la nivelul ţărilor din zona euro, o ţară trebuie, a apreciat el, să aibă sustenabilitate şi să îndeplinească anumite criterii de dezvoltare. "Intri acolo şi te simţi că eşti sărac lipit", a ilustrat el situaţia ţărilor care nu împlinesc acest criteriu de dezvoltare şi totuşi adoptă moneda europeană.

Guvernul a înființat o Comisie naţională de fundamentare a planului de trecere la moneda euro. Congresul PSD a stabilit ca obiectiv aderarea României la zona euro în 2024, Liviu Dragnea afirmând că este un pas care presupune și riscuri, dar care trebuie făcut.