O prima banca va ridica in instanta problema neconstitutionalitatii legii, iar o firma de recuperare a datoriilor sustine ca legea nici macar nu i se aplica. Cea mai mare surpriza a venit de la o firma de recuperare a datoriilor.

Adrian Cuculis, avocat: "Pur si simplu a venit cu un raspuns sec, respectiv ‘legea darii in plata nu ni se aplica fiindca vorbim de un contract incheiat in 2008’, parca in ciuda legii darii in plata, legea care specifica foarte clar ca se aplica inclusiv contractelor aflate in executare silita."

Bancile actioneaza insa mai nuantat. O banca din top 5 spune ca a primit 100 de notificari si ca va constesta jumatate dintre ele. Celelalte banci vor actiona similar.

Sergiu Oprescu, presedinte ARB: "Fiecare dosar este individul, nu sunt dosare generale. E dosarul clientului X in conexiune cu banca Y. Aceste dosare sunt studiate de casele de avocatura si pentru fiecare dosar se vine cu o strategie separata."

Bancile nu se grabesc sa invoce faptul ca legea darii in plata ar fi neconstitutionala.

Adrian Cuculis, avocat: "Din punct de vedere juridic este mult mai scump sa dai pe cineva in judecata decat sa fii dat in judecata. Bancile vor astepta sa fie date in judecata, iar atunci cand vor fi intr-adevar 'stranse cu usa instantei' vor invoca si exceptia de neconstitutionalitate."

Bancherii recunosc ca au fost surprinsi de costuri.

Sergiu Oprescu: "Din punctul de vedere a ce s-a intamplat pana acum cred ca nu suntem prea departe de ceea ce estimam. Elementele de noutate sunt ca am descoperit si noi ca costul darii in plata e ridicat. Nu il identificasem atat de clar inainte."

Asociatia Romana a Bancilor nu a facut o estimare a numarului total al notificarilor de dare in plata depuse pana acum.