Ministerul a revizuit strategia de administrare a datoriei publice pentru perioada 2017-2019, pentru ca aceasta sa fie in concordanta cu indicatorii prevazuti in strategia fiscal-bugetara pe termen mediu.

"Pentru cresterea accesibilitatii persoanelor fizice la cumpararea titlurilor de stat, se va introduce Programul Tezaur, prin intermediul caruia populatia va putea subscrie certificate de trezorerie la unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului, si se va continua Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat pentru populatie prin intermediul pietei bursiere", a precizat ministerul.

Ca si in strategiile precedente, Finantele sustin, ca obiective generale, ca doresc cresterea lichiditatii pietei interne a titlurilor de stat, limitarea riscurilor asociate portofoliului datoriei publice si sigurarea necesarului de finantare in conditii de minimizare a costurilor pe termen mediu si lung.

Ministerul a dezvaluit, in comunicatul transmis presei, si valoarea la zi a buffer-ului constituit la Trezorerie.

"In prezent, rezerva in valuta este de circa 6,3 miliarde euro si este pusa la dispozitia Trezoreriei Statului in scop prudential, pentru a limita riscul de refinantare", arata comunicatul.

Ultimele date publicate de Ministerul Finantelor aratau ca buffer-ul, sau rezerva in valuta din Trezorerie, era la finalul lunii mai 2016 de 5,9 miliarde euro, ceea ce inseamna ca valoarea sa a crescut cu circa 400 milioane euro in ultimul an.

In 30 martie, ministrul Finantelor, Viorel Stefan, a afirmat, la finalul sedintei Executivului, ca buffer-ul Trezoreriei este peste nivelul necesar, iar soldul din Trezorerie este la un nivel "fara precedent”.