Toate acestea sunt, însă, doar niște idei discutate în Comisia din Senat, niciuna dintre ele nefiind varianta finală.

”Mergem pe ideea de conformare voluntară de declarare a veniturilor şi, pe baza analizei de risc, să mergem şi să verificăm aceste plăţi numai acolo unde considerăm că sunt elemente care ne atrag atenţia. (...) La categoriile profesionale unde se poate realiza stopajul la sursă, luăm în calcul şi stopajul la sursă”, a declarat Mişa.

Mişa a precizat că este luată în calcul şi varianta de a nu mai fi plătite contribuţiile la sănătate pentru venituri în afara salariilor.

Cei care vor obține în 2018 venituri mai mici decât cele estimate vor primi banii înapoi

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) intenţionează să introducă și posibilitatea ca persoanele care au plătit contribuţii pentru veniturile estimate în Declaraţia 600 şi nu au realizat aceste venituri să primească sumele înapoi, în urma unei regularizări, a anunţat, marţi, ministrul Ionuţ Mişa, la audierile din Comisia economică a Senatului.

De asemenea, în cazul în care persoana respectivă încetează pe parcursul anului contractul în urma căruia obţinea venituri suplimentare, aceasta trebuie să notifice organul fiscal cu privire la încetarea activităţii.

"Din acel moment nu mai are obligativitate. Anunţă că şi-a încetat activitatea pe care o desfăşura până la acea dată şi la următoarele termene (pentru că suma trebuie plătită în patru rate - n. r.) nu mai are obligaţia de plată. Există această posibilitate de a nu plăti, dacă nu mai realizează venituri. Este un alt aspect pe care am putea să îl luăm în calcul, cel legat de regularizarea contribuţiilor pe care eu decid să le declar pentru că estimez că voi avea un venit de 100.000 de lei (de exemplu - n. r.). Eu constat că se va realiza în proporţie de 70.000 de lei. Atunci trebuie să am posibilitatea ca pentru sumele pe care le-am achitat pe parcursului anului să se facă regularizarea şi să primesc aceste sume. Acest lucru îl avem în calcul şi vom face această menţiune expres", a spus Mişa, citat de Agerpres.

Ministrul a subliniat că este vorba despre "un nou mecanism pe care îl gândim. Am luat în calcul posibilitatea persoanei fizice respective să poată notifica organul fiscal că a încetat activitatea şi nu mai are obligaţii de plată."

Plata s-ar putea face pe baza CNP, Declarația 600 ar putea fi eliminată

Autorităţile iau în calcul ca plata contribuţiilor sociale estimate pe baza veniturilor extra-salariale să se realizeze pe baza CNP la organul fiscal, fără a se depune Declaraţia 600, a mai spus Mișa.

"Nu suntem singura ţară din Europa în care se plătesc contribuţii la venitul realizat. Luăm în calcul o analiză în care o persoană este angajat, salariat şi i se reţin contribuţiile pentru sănătate, iar pentru celelalte categorii să nu mai plătească aceste contribuţii. Trebuie să facem o analiză, să vedem care este impactul bugetar şi să luăm o decizie. Această decizie o vom lua după ce vom avea discuţii cu categoriile de contribuabili care au obligativitatea de a depune aceste declaraţii. Ne gândim inclusiv la posibilitatea de a nu mai depune declaraţia, pentru a nu se mai deplasa la ghişeul organului fiscal, şi a putea să facă plata contribuţiilor pe bază pe CNP în suma pe care ştie că o are de plată la organul fiscal, considerându-se că acea plată reprezintă declaraţia mea asupra sumelor pe care le am de plată către bugetul de stat", a mai spus Mişa.

În ceea ce priveşte persoanele care au depus deja Declaraţia 600, autorităţile se vor raporta la acel document.

"Analizăm prevederi tranzitorii ca să vedem care e cea mai bună metodă pentru contribuabili. Pentru cei care au depus, pentru a nu mai genera un efort suplimentar, ne vom raporta la acea declaraţie. Va trebui să analizăm regimul cel mai favorabil. Vom introduce posibilitatea regularizării acestei declaraţii şi de a face modificări în cadrul acesteia. Va trebui să alegem varianta cea mai uşoară pentru contribuabil şi care este metoda cea mai facilă de plată a contribuţiei", a explicat ministrul Finanţelor.

Formularul care vizează obligaţiile referitoare la contribuţiile sociale, respectiv contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate trebuie depus de persoanele fizice care au obţinut venituri extra-salariale cumulate de minim 22.800 lei în 2017.

"Persoanele fizice care au alte tipuri de venituri în afară de salarii (cum sunt activităţi independente(PFA/PFI), drepturi de autor, investiţii (dividende, dobânzi, câştiguri de capital etc.), cedarea folosinţei bunurilor, asocierea cu o persoană juridică, agricultură, piscicultură, alte surse) vor avea obligaţia de a declara şi plăti cel puţin contribuţia de asigurări de sănătate (CASS) dacă au depăşit în anul anterior (2017, în cazul nostru) plafonul de 12 salarii minime. Totuşi, stabilirea plafonului este simplă doar în aparenţă", preciza, recent, Radu Derscariu, director la compania de consultanţă Deloitte România.

Potrivit acestuia, calculul se face fără a lua în considerare salariile. De altfel, obţinerea sau nu a salariilor nu mai reprezintă un criteriu pentru obligaţiile referitoare la contribuţii sociale, aşa cum se întâmpla în trecut când pentru anumite venituri, de exemplu din dividende, nu se datora contribuţia de sănătate dacă persoana fizică era salariată.

Dacă în urma calculului efectuat prin adunarea tuturor surselor, venitul obţinut în anul 2017 este mai mare de 22.800 lei, persoanele fizice trebuie să depună Declaraţia 600 şi datorează obligatoriu cel puţin CASS de 10% la salariul minim pe economie de 1.900 lei. În caz contrar, respectiv dacă veniturile realizate în 2017 se află sub plafonul menţionat, contribuabilii nu vor avea obligaţia să depună Declaraţia 600 şi nu vor datora contribuţii sociale în 2018.

Depunerea Declarației 600, amânată

În ceea ce priveşte contribuţia pentru pensii, persoanele care au obţinut venituri din activităţi independente vor declara obligaţia de plată a CAS de 25% tot prin intermediul formularului 600.

"CAS se va calcula la venitul ales de contribuabil, dar care nu poate fi mai mic decât salariul minim brut înmulţit cu 12 luni. Practic, pot opta să plătească CAS calculat la salariul minim sau la un venit superior, neexistând un plafon maximal. În concluzie, nu vor mai exista scutiri pentru anumite categorii de contribuabili, iar calculul se va efectua prin raportare la veniturile obţinute în anul precedent", a mai precizat Descariu.

Termenul de depunere a Declaraţiei 600 privind obligaţiile referitoare la contribuţiile sociale se va amâna până la 1 martie 2018 în scopul evitării riscului neconformării, motivat de faptul că pentru anumite categorii de contribuabili care au obligaţia să completeze şi să depună formularul până la 31 ianuarie acest document prezintă caracter de noutate, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat luni seara de Ministerul Finanţelor Publice.

"Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal a fost reglementată obligaţia de depunere, la organul fiscal competent, a Declaraţiei privind venitul asupra căruia se datorează contribuţia de asigurări sociale şi cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate de către persoanele fizice obligate la plată până la 31 ianuarie, inclusiv a anului pentru care se stabilesc contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Având în vedere faptul că prin noul model fiscal de reformare a sistemelor sociale din România, declaraţia se depune şi de către unele categorii de persoane care nu au avut această obligaţie înainte de 1 ianuarie 2018, cum ar fi persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din cedarea folosinţei bunurilor, agricultură, silvicultură, piscicultură, investiţii, asocieri cu persoane juridice sau din alte surse, pentru a veni în sprijinul acestora, se impune luarea unor măsuri privind prorogarea termenului de depunere a acestei declaraţii", se precizează în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

Cu câteva ore înainte de publicarea proiectului de către Finanţe, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, anunţa că Guvernul urmează să adopte, în prima sa şedinţă, care va avea loc pe 31 ianuarie, o ordonanţă privind amânarea termenului de depunere a Declaraţiei 600.