"IMM-urile sunt cel mai riscant debitor bancar. Bancile au mari dificultati de a-si reconsolida optimismul dupa criza - si mari dificultati de a-i convinge pe actionarii lor ca merita sa mai investeasca in ele, in conditiile in care li se cere sa aduca bani, pentru ca bancile nu au mai platit dividende de foarte multa vreme; din America pana in celelalte colturi ale lumii, nu este o problema romaneasca. Bancile nu-si mai permit riscuri. Si, atunci, isi vor ingusta aria de creditare catre acele zone unde riscurile sunt mai mici, acolo unde performanta de rambursare a creditului este mare: credite ipotecare, credite catre companiile mari, statul roman, si eventual credite de consum, acolo unde marja permite acoperirea riscurilor prin volum", a subliniat Olteanu, potrivit Agerpres.

Viceguvernatorul BNR considera ca pentru IMMuri solutia este cea referitoare la constructia unui mecanism de garantare, "care sa acopere o realitate trista: companiile mici si mijlocii din Romania sunt subcapitalizate"

"Pana in 2008 a fost o perioada frumoasa, vesela, in care banii produsi in mari cantitati s-au dus catre o viata frumoasa, absolut natural, absolut normal, nu este nimic de reprosat in asta. Era prima oara cand puteam sa speram la o viata frumoasa fiecare dintre noi. Cand unii oamenii isi luau primul frigider, primul televizor - si de asta s-au indatorat, nu pentru ca erau lacomi, cum mai spun unii, altii - nu pentru ca erau iresponsabili - ci pentru ca vedeau in stanga, in dreapta ca este normal sa ai frigider si televizor intr-o societate europeana - cand oameni care reusisera in afacerea lor considerau ca este vremea dupa ce au tras 15 ani sa isi ia masina, sa isi ia casa, privind si ei in jur si vazand ca asa se face... A doua oara probabil ca vom fi mai masurati si vom economisi mai mult si vom cheltui mai putin. Ceea ce deja se intampla: rata de economisire a crescut dramatic in criza", a adaugat Bogdan Olteanu.