În datele statistice sunt toate ramurile economiei: industrie, agricultură, servicii şi construcţii - aceasta din urmă cu roşu.

În 2007-2008 construcţiile duduiau, erau motorul economiei. Astăzi, construcţiile reprezintă singura ramură care trage în jos creşterea. Dar interesant e de ce, când avem record pe clădirile de locuinţe.

Pentru că statul lasă totul pe seama privatului şi a tăiat drastic investiţiile - se pare că vom înregistra minimul cheltuielilor publice din ultimii 10 ani, doar 1% din PIB. Altfel, vedeta economiei noastre rămâne industria auto. Serviciile şi Agricultura merg şi ele bine de tot, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Dar, degeaba avem, teoretic, mai mulţi bani dacă nu se simt pe stradă, în serviciile de sănătate, în educaţie sau la ghişeele instituţiilor. Fondurile europene ar trebui să ne salveze. De fapt stăm cel mai prost la acest capitol din ultimii 7 ani, potrivit Băncii Naţionale.

Dar cum e posibil ca într-o perioada cu creştere economică record să avem deficit uriaş, de 3 ori mai mare ca anul trecut?

Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari: "Economia subterană foarte mare, evaziunea fiscală: cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul hoteluri şi restaurante creşte cu 8%, pe de altă parte, veniturile din TVA scad cu 8%. Pe partea de cheltuieli avem salarii în sectorul public mai mari, ajutoare sociale mai mari.”

Imaginea României nu e deloc bună în ochii analiştilor.

Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari: “O familie cu venituri mai mari, dar care cheltuie mult mai mult decât cresc veniturile şi asta o face să se împrumute mai mult la nişte dobânzi care la anul vor fi mai mari, deoarece inflaţia creşte şi este foarte probabil ca ROBORUL, foarte important în calculul costului creditelor, se va dubla până la sfârşitului anului curent.”

Aceste semnale de alarmă nu se aud însă la Guvern. Grija premierului Tudose a fost să îi pună la punct pe reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, cu care s-a întâlnit la Palatul Victoria, pentru prognozele făcute.

Premierul a negat că guvernul său ar fi în discuţii cu Fondul Monetar sau cu Banca Mondială pentru un eventual împrumut.

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit cu reprezentanţii Băncii Mondiale în România şi cu cei ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) pe care i-a invitat la Ministerul de Finanţe pentru a vedea „cifrele exacte” referitor la starea economică a ţării.

Premierul a declarat că le-a atras atenția oficialilor FMI că ultimele două previziuni economice pe care le-au făcut în privința României au fost ... greșite.

Am avut două întâlniri importante cu Banca Mondială şi cu Fondul Monetar Internaţional. Cu Banca Mondială pentru a ne asigura de o colaborare dat fiind faptul că s-a schimbat echipa de reprezentare a Băncii Mondiale în România. Avem tot sprijinul şi nu pe parte financiară, ci pe parte de suport tehnic pentru marile proiecte strategice ale României şi, de asemenea, am chemat la discuţii FMI nu pentru a lua bani, ci pentru a vorbi cu domniile lor, împreună cu ministrul de Finanţe să facă o vizită la Ministerul de Finanţe să vadă exact cifrele, fiindcă domniile lor în octombrie fac previziunea de sfârşit de an pe partea financiară a României. Dat fiind faptul că ultimele două le-au cam greşit - România nu a funcţionat aşa cum a spus FMI, cu un pic mai bine, ca să nu mai apară şi a treia greşeală care chiar ar putea fi interpretată le-am oferit suportul cifrelor oficiale ale României, ca să se bazeze pe ele”, a declarat premierul.

Nu le-am reproșat, le-am atras atenția. Totuși sunt ditamai organismul și lumea se uită la ceea ce spune Fondul Monetar Internațional. Repet, ultimele două nu prea le-au ieșit. Eu nu i-am acuzat de rea voință, dar să fie un pic mai atenți.” - a spus premierul Mihai Tudose.

Fondul Monetar Internațional lucrează în prezent la un raport de ţară care va fi prezentat în două luni.