Dacă operaţiunea pare suspectă, băncile sau anumite firme le pot cere clienţilor să dovedească provenienţa sumelor tranzacţionate, iar titularii pot fi acuzaţi printre altele de evaziune fiscală sau spălare de bani.

Directiva europeană împotriva spălării banilor se aplică din acest an şi încearcă să scoată la lumină banii negri, care până acum erau albiţi prin intermediul băncilor, al societăţilor de credit sau al jocurilor de noroc. Clienţii băncilor nu mai pot avea conturi anonime. Toate trebuie să aibă un beneficiar, la vedere.

Florin Dobre, expert contabil: „Pentru a se afla efectiv care este persoana din spatele unei tranzacţii, ea este numită beneficiar real. Pentru că, deşi societatea este pe numele unei alte persoane, totuşi accesul la conturile unei societăţi la finanţări se fac prin altă persoană care, de multe ori se întâmplă să fie un interpus, iar fondurile respective să fie folosite în activităţi ilicite.”

Apoi, orice încasări mai mari de 10.000 de euro, făcute de un client în cont, vor fi analizate.

Florin Dobre, expert contabil: „Întotdeauna banca va fi obligată să solicite o declaraţie pe propria răspundere de la persoana fizică, prin care să justifice persoana care împrumută, provenienţa banilor. În momentul în care persoană doreşte să retragă banii din cont, ea va fi întrebată de unde provin banii. Abia atunci banca poate să operaţionalizeze tranzacţia.”

Clientul trebuie să arate o dovadă, un contract de vânzare cumpărare, o declaraţie notarială sau o adeverinţă de salariu, documente din care să reiasă că banii sunt obţinuţi legal. Noile reguli nu se aplică doar băncilor sau IFN urilor. Practic, şi avocaţii, consultanţii fiscali, agenţiile imobiliare, inclusiv demnitarii trebuie să raporteze orice tranzactie ce pare suspectă.

Iar transferurile mai mari de 15.000 de euro între conturi vor trebui şi ele justificate, chiar dacă se fac în mai multe tranșe.

Regulile sunt, însă, mai aspre pentru cei care pariază sau pun sume mari la jocurile de noroc. Spre exemplu, firmele care operează aparatele sau casele de pariuri au dreptul să le ceară fluturaşii de salariu pe ultimele trei luni sau extrasele bancare dacă sumele jucate ridică suspiciuni.

Sorin Constantin , expert jocuri de noroc: „Ca să vă dau un exemplu, joc la două case de pariuri. De exmplu, când joacă Halep cotele în finală sunt cam aceleaşi, să zic 1 la 2. Joc la două case de pariuri diferite: la una ca Halep, pierde la cealaltă ca o să câştige. Eu oricum recuperez banii şi am o dovadă că am câştigat la o casă de pariuri. De fapt, eu am rulat nişte bani, nu am câştigat nu am pierdut banii respectivi.”

Datele cerute rămân, însă, confidenţiale şi asta pentru că operatorii de jocuri de noroc îşi pot pierde licenţa dacă divulgă informaţiile pe care le primesc.

Toate suspiciunile privind tranzacţiile sunt raportate Oficiului pentru spălarea banilor care trimite informaţiile către Parchet, atunci când constată că o operaţiune este suspectă. În acest caz, procurorii îi pot cerceta pe titularii conturilor suspecte pentru evaziune fiscală, înşelăciune, spălare de bani sau chiar finanţarea terorismului, acuzaţii care îi pot duce după gratii.