Harta, publicata de blogul centrului de reflectie American Enterprise Institute, a fost creata prin compararea productiei economice din statele americane in 2012 cu cele straine avand un PIB similar. Autorul analizei este Mark J. Perry, profesor de economie la Flint campus al Universitatii din Michigan.

Conform acestei analize, statul cu cea mai productiva economie din Statele Unite este California, cu 2,003 trilioane de dolari in 2012, cu doar putin sub PIB-ul Italiei in acelasi an, care a fost de 2,013 trilioane de dolari.

Cea de-a doua economie din Statele Unite, cea a statului Texas, a fost de 1,4 trilioane de dolari in 2012, plasandu-se usor sub cea a Austriei (1,56 de trilioane de dolari).

Chiar si cu resursele sale de petrol, Arabia Saudita a avut in 2012 un PIB mai mic decat cel al Floridei (777 miliarde de dolari), si cu doar putin mai mare decat al statului Illinois (695 de miliarde de dolari).

PIB-ul New Yorkului este putin mai mare decat al Mexicului, iar cel al statului Washington aproape cat cel al Venezuelei, in pofida diferentei demografice mari.

PIB-ul Romaniei, de 169,396 de miliarde dolari in 2012, este cat cel al statului american Iowa (152,436 de miliarde dolari). Iowa este pe locul al 30-lea dintre cele 50 de state americane plus Disctrict of Columbia.

Economia Bulgariei este similara celei a statului Alaska si se afla pe locul al 45-lea, in timp ce cea a Ungariei este similara cu cea a District of Columbia (locul 34).