La proiectul bugetului de stat propus de Guvern au fost adoptate mai multe amendamente. Unul dintre ele se referă la suplimentarea bugetului Ministerului Muncii pe anul 2019 pentru majorarea alocaţiilor copiilor începând cu 1 martie, de la 84 de lei la 150 de lei, iar pentru copiii cu vârste între 0 şi 2 ani de la 200 la 300 de lei. Amendamentul a aparţinut deputatului PNL Robert Sighiartău.

Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pentru a se asigura sursa de finanţare pentru majorarea alocaţiilor pentru copii va creşte deficitul bugetului general consolidat estimat. Pentru punerea în aplicare a acestei prevederi a fost modificată legea privind plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, majorându-se deficitul bugetar de la 2,55% la 2,76%.

De asemenea, plenul a mai decis, adoptând un amendament propus de liderul PSD, Liviu Dragnea, diminuarea bugetului SRI cu 445.000.000 lei, al Serviciului de Informaţii Externe - cu 30.000.000 lei şi al SPP - cu 50.000.000 lei, fiind suplimentate bugetele Ministerului Sănătăţii şi CNAS pentru finanţarea programului privind vitamina D, a programului "Panorama", care presupune testări prenatale ale femeilor însărcinate, programului de testare a markerilor tumorali şi programului "Diabet juvenil".

Şi bugetul Ministerului Educaţiei a fost suplimentat pentru finanţarea programului "Masă caldă". În schimb, au fost diminuate bugetele Autorităţii Electorale Permanente şi Ministerului de Finanţe.

Bugetul Academiei Române a fost majorat în plen printr-un amendament cu 350.000 lei pentru editarea şi publicarea clasicilor literaturii române în ediţii ştiinţifice integrale.

Alt amendament adoptat de plen a fost propus de deputatul PMP Ionuţ Simionca şi prevede finanţarea cu 5.360.000 lei a unui complex sportiv în comuna Rodna din Bistriţa-Năsăud, fiind majorat în acest sens bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

De asemenea, plenul a aprobat şi cele patru amendamente admise de comisiile de buget-finanţe la Ministerul Transporturilor, unul dintre acestea vizând alocarea a 23.500.000 lei pentru revizuirea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Ungheni - Iaşi - Târgu Neamţ, parte din Autostrada ''Unirii''. Suma se asigură prin redistribuiri în cadrul bugetului Ministerului Transporturilor.

Dăncilă: Este un buget al investițiilor

"Bugetul reflectă realitatea economică şi socială din acest moment din România şi de asemenea concepţia politică şi programul politic al alianţei care a câştigat în mod foarte clar alegerile parlamentare în 2016. Construcţia bugetului pentru acest an s-a bazat pe faptul că după aceşti ani de creştere economică neîntreruptă avem un produs intern brut mai mare, un buget mai mare, cu un deficit mai scăzut şi o datorie publică în scădere. În acelaşi timp, ca orice buget de la noi sau de oriunde în lume, nu poate să răspundă tuturor aşteptărilor, dar este un buget realist şi cu perspectivă de dezvoltare pentru România", a spus Viorica Dăncilă în Parlament.

Dăncilă a menţionat că anul 2019 este "anul investiţiilor", acestea vizând domenii precum infrastructura de transport, sănătate, construcţie de grădiniţe sau proiecte de dezvoltare locală, şi a afirmat că sumele destinate investiţiilor au fost suplimentate cu peste 15 miliarde lei faţă de anul anterior.

"După doi ani de majorări consistente de pensii şi salarii, preocuparea cea mai importantă a cetăţenilor o reprezintă în mod firesc investiţiile în infrastructura de transport, în sănătate, în grădiniţe, în şcoli, în agricultură şi, desigur, în proiectele de dezvoltare locală. Am ţinut deci cont de vocea cetăţenilor şi am croit un buget care să răspundă acestor aşteptări. Am suplimentat bugetul investiţiilor cu 15,7 miliarde de lei faţă de anul trecut, din care 6 miliarde se adaugă direct la bugetul pentru infrastructura de transport. Noi dorim ca în acest an să accelerăm lucrările pentru drumurile expres şi autostrăzi. Vom continua să finalizăm segmentele de legătură pe autostrăzile din Transilvania, dar vom demara în acest an proiecte de drumuri expres, autostrăzi şi în Moldova sau în sud, pentru a reduce decalajele de dezvoltare. Este absolut necesar să legăm graniţa de vest cu Marea Neagră, pentru a pune România pe harta marilor trasee comerciale către centrul şi vestul Europei, dar în acelaşi timp este necesar să recuperăm decalajele de dezvoltare din Moldova şi din sud pentru că toţi cetăţenii României merită un trai decent", a precizat premierul.

Prim-ministrul a mai spus că "programele europene vor merge cu toate motoarele turate" şi că unul dintre obiectivele "majore" pe care şi le-a propus ca prim-ministru pentru acest an este acela de a depăşi media UE în ceea ce priveşte gradul de absorbţie.

"Am recuperat întârzierile din 2016, am ajuns din urmă media europeană la gradul de absorbţie, iar în anul 2019 avem deja multe proiecte ajunse la maturitate, care vor aduce mai mulţi bani pentru investiţii în ţara noastră. Toţi aceşti bani europeni ajung în dezvoltarea României, a comunităţilor locale şi vor contribui la creşterea condiţiilor de trai ale cetăţenilor români. Ne vom bate pentru aceşti bani europeni, pentru că, aşa cum am spus şi la întâlnirile cu reprezentanţii UE, România îşi doreşte să fie un stat pe deplin integrat în Europa, dar în acelaşi timp ne dorim un tratament egal faţă de România. Iar tratament egal înseamnă inclusiv accesul ţării noastre la fondurile de dezvoltare ale Uniunii. Avem deja o bună expertiză în acest exerciţiu financiar, dobândit în anii precendenţi. Toată lumea s-a familiarizat cu aceste mecanisme, deci avem tot ce ne trebuie pentru a depăşi media UE în ceea ce priveşte gradul de absorbţie", a precizat Dăncilă.