"Conform calendarului pe care noi l-am gandit, pe 20 decembrie se depune juramantul de catre noii parlamentari, pe 21 sunt pregatit sa vin in Parlament cu structura si programul de guvernare, iar pe 22 sa depun la Parlament proiectul de buget. Insa proiectul de buget nu cred ca se va dezbate si nici nu-i bine sa dezbata parlamentarii cu gandul la plecat acasa de Craciun", a spus Ponta.

El a aratat ca este normal ca la inceputul lunii ianuarie, incepand cu 7-8-10 ianuarie, delegatia FMI, CE, BM sa fie la Bucuresti pentru a discuta bugetul pe 2013, mai ales ca va fi un buget cu o pregatire multinaula.

"Intre 10-15 ianuarie discutam cu FMI si BM si pe 15 ianuarie, daca toate aceste lucruri sunt in regula, Parlamentul este chemat in sesiune extraordinara numai si numai pentru a discuta bugetul. Conform practicii care exista si in UE, tara nu ramane fara buget, in ianurie se aloca 1/12 din bugetul anului 2012", a spus Ponta.

Pensiile cresc cu rata inflatiei, chiar daca bugetul nu va fi aprobat pana pe 31 decembrie

Premierul a mai spus ca pensiile vor creste cu rata inflatiei, conform legii, chiar daca bugetul pe 2013 nu va fi aprobat pana pe 31 decembrie.

Intrebat, intr-o conferinta, daca pensiile ar putea sa creasca la inceputul anului viitor daca nu se aproba bugetul pana la finalul anului, Ponta a raspuns afirmativ. "Conform legii, sigur, cu rata inflatiei, insa bugetul nu va fi aprobat pana pe 31 decembrie", a spus Ponta.

El a aratat ca exista o singura obligatie legala pe care o va indeplini, respectiv aceea de a prezenta bugetul in 15 zile de la investirea noului Guvern.