Curtea Suprema de Justitie de la Londra pronunta in luna iunie, la cererea jurnalistului Marco Houston, editorul publicatiei Royalty Magazine, urmatoarea sentinta: printul Paul de Romania sa-i achite ziaristului suma de 1.788.488 de lire sterline, la care se adauga o dobanda anuala de 8 procente.

Aflati la Constanta pentru a participa la inmormantarea Elenei Basescu, printul Paul si printesa Lia au refuzat sa ofere detalii despre aceasta presupusa datorie.

Biroul de presa al printului afirma intr-un comunicat ca acesta nu are cunostinta nici macar despre procesul pierdut la Londra, unde nu ar fi fost citat.

Dimpotriva - se afirma in comunicat - Marco Houston datoreaza Printului Paul suma de 2.018.568 lire sterline, in baza unui contract de imprumut autentificat de catre notarul public John Bower din Londra, in data de 08.10.2007 si garantat cu o ipoteca instituita asupra unui imobil situat in Londra, proprietatea personala a domnului Marco Houston. 

In cererea de executare silita, Marco Houston solicita instantei din Romania sa blocheze doua conturi bancare detinute de print la o banca romaneasca si la una elventiana. In plus, sa popreasca orice suma intrata in conturile fundatiei detinute de printul Paul de Romania.