Din aceasta suma, 1,15 miliarde euro reprezinta rate de capital, iar restul dobanzi si comisioane. Peste 1,25 miliarde euro urmeaza a fi rambursate UE si doar 9 milioane euro catre Banca Mondiala.

In acest an, Romania a platit 113 milioane euro catre UE si Banca Mondiala. Astfel, cea mai mare parte a sumei a fost rambursata catre Uniunea Europeana, respectiv 104 milioane euro. Catre Banca Mondiala au mers 9,1 milioane euro. Intreaga suma de 113 milioane euro reprezinta plati de dobanzi si comisioane.

In 2015, Romania a platit peste 1,83 miliarde euro catre Fondul Monetar International, Uniunea Europeana si Banca Mondiala. De asemenea, 2015 a fost si anul in care a fost achitat imprumutul de la FMI. Astfel, ultima transa a fost in februarie si s-a ridicat la 165 milioane euro. Catre aceasta institutie Romania a rambursat, in total, peste 2,49 miliarde de euro.

Anul trecut, tara noastra a rambursat Uniunii Europene peste 1,651 miliarde euro, din care 1,5 miliarde sunt rate de capital si restul dobanzi si comisioane. Catre Banca Mondiala au fost platite 9,5 milioane euro (dobanzi si comisioane).

In perioada 2009 - 2015 suma totala rambursata catre cele trei institutii s-a ridicat la 4,837 miliarde euro, din care peste 2,396 miliarde euro catre FMI, 2,273 miliarde catre UE si 67 milioane euro catre Banca Mondiala.

Romania mai are de platit, pana in 2023, peste 4,77 miliarde de euro catre Banca Mondiala si UE. Cea mai mare suma va merge catre UE, respectiv 3,71 miliarde euro.

Graficul MFP arata ca 2015 a fost varful de plata pentru imprumut, adica 1,8 miliarde de euro, dar mai sunt inca trei plati mari in 2017, 2018 si 2019. In 2017, Romania are de achitat peste 1,2 miliarde de euro, in 2018 - 1,4 miliarde si in 2019 - 1 miliard de euro.

Potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei, la 4 mai 2009, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat solicitarea Romaniei privind incheierea unui aranjament stand-by pentru o perioada de doi ani, in valoare de 11,4 miliarde DST (aproximativ 12,9 miliarde euro sau 17,1 miliarde dolari SUA) si eliberarea primei transe in valoare de 4,37 miliarde DST (aproximativ 4,9 miliarde euro sau 6,6 miliarde dolari SUA).

"Din acest aranjament s-au tras 7 din cele 8 transe prevazute, insumand 10,57 miliarde DST 1 (aproximativ 11,9 miliarde euro). In ceea ce priveste cea de-a 8-a transa, aceasta a fost considerata, la solicitarea autoritatilor romane, ca fiind de tip preventiv si, in contextul evolutiilor macroeconomice favorabile, nu a fost trasa", arata BNR.

Romania este membra a Fondului Monetar International (FMI) din anul 1972, avand in prezent o cota de participare de 1030,2 milioane DST (0,43% din cota totala).

"Romania detine 11.039 voturi, echivalentul a 0,44% din total. Potrivit prevederilor OUG 123/27 decembrie 2011 si a Rezolutiei Consiliului Guvernatorilor FMI nr. 66-2/15 decembrie 2010 cota de participare a Romaniei la FMI va fi de 1.811,4 milioane DST. Aceasta noua cota va intra in vigoare dupa indeplinirea conditiilor prevazute in paragraful 5 din Rezolutia nr. 66-2. In cadrul FMI, Romania face parte din grupa de tari care include: Armenia, Bulgaria, Bosnia Hertegovina, Cipru, Croatia, Georgia, Israel, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Olanda, Ucraina, iar de la 1 noiembrie 2012 si Belgia si Luxemburg. Pozitia de guvernator al Romaniei la FMI este detinuta de guvernatorul BNR, iar cea de guvernator supleant de secretarul de stat din Ministerul Finantelor Publice coordonator al activitatii privind elaborarea legislatiei, politicilor si reglementarilor contabile si fiscale", informeaza BNR.