Societe Generale, prezenta si in Romania prin BRD, a decis sa reduca puternic activitatea pe segmentele de finantare pentru proprietati, transporturi de marfa si aeronave, sau sa iasa de pe aceste piete.

Totodata, a doua mare banca franceza vrea sa-si restranga operatiunile de trading de energie din America de Nord, potrivit documentului transmis reprezentantilor angajatilor, obtinut de Reuters.

"SocGen CIB (corporate and investment banking - n.r.) anticipeaza o scadere semnificativa a veniturilor pentru 2012 comparativ cu 2011, din cauza costurilor mai ridicate legate de finantare si reducerea portofoliului de active", se spune in document.

Un purtator de cuvant al bancii a amintit ca SocGen a avertizat deja ca masurile de reducere a datoriilor si restrangere a activelor vor afecta veniturile cu 750 milioane euro. "Este o scadere importanta si exclude costurile legate de vanzari de active", a afirmat repezentantul grupului.

Asemenea altor mari banci europene, SocGen reduce personalul si restrange activitatile de creditare pentru a face fata crizei datoriilor de stat din zona euro, care a inghetat pietele de credit si a redus anul trecut cotatiile bursiere ale actiunilor la jumatate.

Strategia de investment banking a Societe Generale se va concentra pe pietele "de baza", precum Europa, si pe activitati ca finantarea destinata tradingului de marfuri si derivatelor equity, segmente unde grupul are un avantaj competitiv, se spune in document.

Banca va efectua investitii "selective" pe mari piete emergente, precum Brazilia, China, Turcia si India. Creditarea si costurile vor fi insa reduse pentru a mentine capitalul intr-o perioada cand finantarea este dificila.

Societe Generale va reduce in acest an cheltuielile discretionare cu 5% si va vind activele "toxice" ramase in urma crizei financiare din 2008-2009, pentru a "elibera" capital de 1,3 miliarde euro pana in 2013. "Scopul este sa aducem costurile SocGen CIB inapoi la nivelurile din 2010", se spune in document.

Divizia de investment banking a grupului francez a fost cel mai important generator de venituri si profit in 2010, datorita optimismului pietelor fata de bancile franceze, care le-a permis sa se finanteze la costuri mici.

Criza datoriilor de stat si temerile privind situatia financiara a bancilor franceze, aprinse anul trecut, au afectat sever costurile de credit si pretul actiunilor.

Documentul noteaza ca de vina pentru cresterea puternica a costurilor de finantare din ultimele luni este perceptia investitorilor ca Franta ar fi o "tara indatorata, care nu poate interveni in cazul unei crize de lichiditate". Totodata, banca admite are o problema serioasa prin lipsa depozitelor in dolari, o sursa importanta de finantare.

Dincolo de problemele specifice ale bancii, perspectivele economice ale unor piete cheie pentru divizia de investitii, precum Franta, Germania, Marea Britanie si SUA, s-au deteriorat semnificativ, noteaza SocGen.

In plus, noile reglementari de capital si lichiditate au avut de asemenea un impact asupra costurilor. SocGen anticipeaza ca veniturile diviziei de investment banking in acest an vor fi generate in proportie de 60% in Europa de Vest, 10% in Europa Centrala, Orientul Mijlociu si Africa, 20% in America de Nord si America Latina, respectiv 10% in Asia.

Citeste si:

Seful bancii Elvetiei si-a anuntat in mod neasteptat demisia. Sotia sa, implicata intr-un scandal cu tranzactii valutare

Cel care l-a inlocuit pe legendarul Steve Jobs la carma Apple a primit cel mai mare bonus din ultimii 10 ani