Constantin Brasoveanu este patronul unei firme de IT. De doi ani incoace, tot primeste telefoane si controale: ba de la banci, ba de la garda financiara, ba de la politie.

"Totul a culminat undeva la jumatatea anului trecut, cand am avut o invitatie la DNA pentru o speta ce implica vanzarea de catre noi, firma in domeniul IT, a aproape 2.000 de tone de cereale. Am avut si cazuri hilare, gen vidanjare", spune Brasoveanu.

La fel ca el, alti peste 20 de patroni s-au trezit peste noapte cu profilul de activitate al firmelor schimbat: nu mai comercializau cauciucuri, ci flori; nici margele, ci caramizi in locul lor.

Cum a fost posibil? Cativa indivizi au falsificat certificatele de inregistrare ale unor firme profitabile. In numele lor, au comandat stampile si facturi, cam 200.000. Scapau de ele prin intermediari, la colt de strada. Iar cei care le foloseau vindeau marfa dintotdeauna, cereale de exemplu, dar sub denumirea companiilor respective. Asa nu mai achitau TVA si alte taxe, pagubind statul.

Ionel Ghiban este creierul retelei. A mai fost inchis pentru inselaciuni, dar in acelasi timp a absolvit si Facultatea de Drept. Politistii de la Sectorul 3 i-au gasit in casa rafturi pline cu carti de specialitate. Ghiban a fost arestat preventiv pentru fals, uz de fals si punere in circulatie, fara drept, de tipizate cu regim special.