"Va fi un singur formular, va fi depus o singură dată pe an, va fi o plată. (...) Un lucru foarte important este cel al schimbării calităţii de asigurat, care intervine la momentul plăţii şi la momentul depunerii formularului", a spus ministrul, potrivit Agerpres.

El a menţionat că principiile acestui formular vor fi expuse în perioada următoare într-o discuţie cu jurnaliştii şi cu factorii interesaţi. Ministrul a anunţat totodată că îşi doreşte ca din dezbaterea publică să rezulte un act normativ clar şi fără probleme.

"Formularul unic va avea şi rubrică dedicată acestui transfer de 2% din impozitul pe venit, ca să nu mai vină fiecare la ghişeu cu, poate, sute de formulare, neştiind dacă CNP-urile sunt ale persoanelor care cu adevărat au dorit să facă acel transfer. Dar odată cu noul formular, se rezolvă şi problema aceasta a ONG-urilor sau transferul către ele a unor sume", a precizat el.

Teodorovici a exclus posibilitatea ca unele ONG-uri să nu îşi mai poată desfăşura activitatea din cauza
modificărilor aduse. El a mai precizat că noul formular va permite şi posibilitatea redirecţionării a 2% din impozitul pe venit pentru un anumit ONG, pentru o perioadă de mai mulţi ani.

Anterior declaraţiei de presă, ministrul a participat la lucrările Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România, unde a anunţat că în următoarele zile va avea loc o schimbare radicală a unui mecanism învechit, făcând astfel referire tocmai la formularul unic.

"O să vedeţi în următoarele zile o schimbare radicală a unui mecanism, poate destul de învechit, la nivelul nostru, al Ministerului de Finanţe, al Fiscului, în general", a spus el.