Cotatiile euro/leu au coborat inca de la deschidere, cand bancile au cotat moneda europeana in jurul nivelului de 4,4050 lei. 

"Piata locala este dominata exclusiv de fluxurile externe, ordinele locale fiind nesemnificative, dar leul se apreciaza mai putin decat restul regiunii, care a luat avant dupa publicarea minutei FED, desi Romania are in prezent cea mai ridicata dobanda cheie din UE", a comentat un dealer. 

Bancile au avut de rambursat joi 4,5 miliarde lei injectate saptamana trecuta de BNR si a organizat o alta licitatie prin care a intors in piata doar 977 milioane lei. 

BNR a anuntat un curs de referinta de 4,4061 lei/euro, in scadere cu 0,28 de bani fata miercuri. 

Pentru dolar, referinta BNR a coborat cu trei bani, la 3,4056 lei, in timp ce francul elvetian a avut o referinta de 3,6358 lei, stationara. 

Ratele medii ale dobanzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi au crescut joi de la 2,5% - 3%, la 2,59% - 3,09% pe an miercuri.  Ratele medii ale dobanzilor pentru plasamentele pe termen de o saptamana au urcat, de asemenea, de la 2,5% - 3%, la 2,59% - 3,09%. 

Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la 3 luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru cele mai multe credite in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, se situeaza la 2,93% pe an.