"Nu putem să ţinem un curs artificial împotriva forţelor pieţei. Nu putem să ţinem un curs artificial dacă piaţa nu este în echilibru pentru că am pierde rezervele. Şi ele nu au scăzut. Aş spune că au crescut. Am dat înapoi băncilor o parte din rezerva care nu era a noastră, era împrumutată de la bănci, rezerva minimă obligatorie, ceea ce este un lucru absolut firesc, nu aşa cum a fost prezentat, pentru că ne şi costa, le dăm o dobândă acolo şi pentru că nu erau banii noştri, aproape 10 miliarde de euro de când am început, de la 40% să o scădem spre 8%, cât este în prezent, şi rezerva nu a scăzut. Deci am găsit alte resurse cu care am pus rezerva. Dacă mai şi pierdeam bani intervenind împotriva forţelor pieţei vă daţi seama unde eram! Poate ne ajutaţi să spunem un lucru care este evident pentru orice specialist: piaţa valutară funcţionează cum trebuie, cursul este acolo unde trebuie sau unde spune piaţa", a spus Mugur Isărescu, întrebat despre opinia unui exportator care acuza BNR că menţine un curs artificial.

Acesta precizat că există multe opinii cu privire la nivelul de echilibru al cursului, fapt care arată cât de diversificată este societatea.

"Unii spun că ar fi bine să fie 4,40. Nu? Şi alţii 5,40. Măi nene, păi de la 5,40 la 4,40 e un leu. Păi asta înseamnă cât de, cuvântul nu e potrivit, diversificată e societatea românească. Nu se poate. Avem un singur curs, el trebuie să mulţumească pe toată lumea. Nu mai putem reveni la cursuri multiple cum erau în perioada planificată. Fiecare exportator avea un curs. Nu merge. Cursul are alte funcţii, ca şi dobânda. Acum fiecare ar vrea să facă ordine în ograda lui cu cursul. Un curs care îi convine lui. Fiecare trebuie să ia faptul că acesta este un curs de piaţă şi să caute, uitându-se la nivelul cursului, dacă este exportator serios, să-şi facă ordine în ograda lui. Altminteri, o spun cu toată responsabilitatea, noi ne uităm la toate semnalele din piaţă. Nu am desconsiderat deloc acest semnal, reprezintă un punct de vedere", a afirmat Isărescu.

Guvernatorul BNR a spus că piaţa valutară funcţionează bine, iar instituţia intervine doar pentru a opri variaţiile mari de curs.

"Cursul nu este artificial şi fac aici o precizare pentru că am mai auzit vorbe din acestea: că Banca Naţională poate să facă orice cu cursul. Oameni buni, am mai spus-o şi o spun. Zilnic au loc, dacă le punem şi pe cele mici, zeci de mii de tranzacţii valutare. Dacă le punem şi pe cele mici, de la casele de schimb valutar. Păi cum am putea noi să ne ducem peste zeci de mii de vânzători şi cumpărători şi să impunem un curs artificial aici. Aceasta este mai mult decât o exagerare. Restricţii nu există în România. Leul este total convertibil. Aţi mai auzit pe cineva să spună: domnule, am făcut o plată şi a fost întârziată, cum s-a întâmplat în anii 90. Cine are lei se duce, face tranzacţia. Cum să fie cursul artificial? Dacă cineva crede că noi prin intervenţii, ceea ce înseamnă vânzare de valută, dacă spune că ţinem un curs supraevaluat şi că ar trebui să fie peste 5 lei, putem să facem acest lucru prin vânzări de valută. Păi să facă un calcul simplu pe care vi-l sugerez. În câteva luni am pierde rezerva. Deci aceste declaraţii chiar nu îşi au rostul", a mai declarat Isărescu.

Viorel Cataramă, preşedinte director general, Elvila, a declarat, recent, la evenimentul dedicat listării companiei pe piaţa AeRO, că ar trebui să avem un curs de schimb de peste 5 lei/euro, dar că acesta este menţinut de Banca Naţională la un nivel care nu reprezintă realitatea din România,

"Aş vrea să fiţi conştienţi de faptul că în România se întâmplă un lucru groaznic şi anume creşterea salariilor din pix, fapt care a generat creşterea preţului tuturor producătorilor, fie că sunt în industrie, fie că sunt în agricultură, iar producătorii români nu mai pot să îşi vândă produsele sau şi le vând din ce în ce mai greu fie în străinătate fie în România. De ce? Pentru că avem o gaşcă, pe care eu aş numi-o criminală, de comunişti, în Banca Naţională, care urmează ordinele socialiştilor grupaţi în PSD - ALDE şi ţin cursul de schimb la un nivel care nu reprezintă realitatea în România. Astfel încât, astăzi, Banca Naţională, prin politica pe care o face şi din cauza acestei grupări la vârf, de comunişti, că nu pot să îi numesc altfel, împreună cu guvernul socialist, încurajează importurile şi fac dependentă România de importuri şi de împrumuturi. Omoară producţia, omoară exporturile şi omoară sectorul privat", a spus Cataramă.

Potrivit acestuia, nivelul real al cursului de schimb ar trebui să fie de 5,3 - 5,4 lei pentru un euro.