Recordul anterior a fost înregistrat la 23 ianuarie 2018, când BNR a anunțat un curs de 4,6679 lei pentru un euro.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat de la 4,0348 lei la 4,0518 lei. Acesta este cel mai mare nivel din 27 iunie 2017, când a fost 4,0522 lei.

Cursul francului elveţian a crescut de la 4,0467 lei la 4,0627 lei. Acesta este cel mai mare nivel din 27 iulie 2017, când a fost 4,0643 lei.

Preţul gramului de aur a scăzut de la 165,0626 lei la 164,6160 lei, potrivit News.ro.

"Faţă de ziua precedentă e o creştere foarte mică, de 0,08% şi de fapt vorbim de o volatilitate, însă regională, mare. Celelalte valute din zonă au avut o volatilitate mult mai mare, atât forintul cât şi zlotul, dar într-un context regional în care volatilitatea se simte. În ultima săptămână am avut deprecieri ale valutelor din zonă mult mai mari în Polonia şi Ungaria, unde au trecut peste un procent. În România, în ultima săptămână, sunt la 0,1%, dar aceasta este tendinţa regională în care ne încadrăm şi noi", a spus Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, citat de Agerpres.

Acesta a precizat că în prezent se poate vorbi de un context regional care duce la aceste devalorizări "într-o situaţie în care asistăm la o reaşezare a perechii euro - dolar".

Economistul-şef al BCR: În regiune, leul manifestă o stabilitate destul de bună

Deprecierea leului din ultima perioadă se încadrează în contextul global al deteriorării sentimentului investiţional faţă de pieţele emergente, însă, în context global şi în comparaţie regională, leul manifestă de fapt o stabilitate destul de bună, a declarat economistul-şef al BCR, Horia Braun.

"Deprecierea leului din ultima perioadă se încadrează în contextul global al deteriorării sentimentului investiţional faţă de pieţele emergente care a fost generat printre altele de aprecierea dolarului american şi de tensiunile evidente prin politicile comerciale de natură protecţionistă induse de administraţia Preşedintelui american Donald Trump. Dacă privim în acest context global şi în comparaţie regională, leul manifestă de fapt o stabilitate destul de bună, susţinut fiind probabil de un diferenţial de dobânzi semnificativ faţă de alte monede europene, precum şi, posibil, de intervenţii în piaţă ale BNR, cel puţin aşa sugerează datele privind variaţia rezervelor valutare aferente lunii mai", susţine Horia Braun.