La data mentionata, cursul a fost de 4,4847 lei/euro. In sesiunea precedenta, cursul a fost de 4,4749 lei/euro.
Rata de referinta leu/dolar a urcat de asemenea, cu 2,06 bani, la 3,2755 unitati.

In acelasi timp, cursul leu/franc elvetian a coborat de la 3,6609 lei/franc la 3,6591 lei/franc. Rata de schimb stabilita pentru miercuri s-a situat la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni si jumatate, noteaza Mediafax.

Ratele de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.

In debut, euro a fost cotat la 4,4770 lei, in scadere fata de nivelul de miercuri seara, cand schimburile se perfectau la 4,4800 - 4,4815 lei/euro. In prima parte a sesiunii de tranzactionare, cotatiile au oscilat aproape de 4,48 lei/euro, intr-o piata calma, in ton cu regiunea, intrucat pietele inca absorb efectele deciziei Fed de reducere a programului de achizitii de obligatiuni.

Fed a redus cu aproape 11,7% programul de achizitii de obligatiuni, de la 85 miliarde dolari la 75 miliarde dolari pe luna, facand astfel primul pas spre desfiintarea pachetului neconventional, fara predecent, de stimulare a economiei.

Lichiditatile masive introduse de banca centrala americana in sistemul financiar au sustinut in ultimii ani pietele de capital la nivel global.

Bursele au deschis in crestere, decizia bancii centrale americane consolidand increderea investitorilor in revenirea celei mai mari economii a lumii. Bursa de la New York a atins miercuri noi cote record.

Dobanzile afisate joi de bancile comerciale pentru plasamentele in lei pe termen de o zi au ramas la 0,74 - 1,24% pe an. Randamentele la o saptamana se plasau la 1,15 - 1,65% pe an.

Dobanzile sunt in continuare mult sub rata dobanzii de politica monetara a BNR, aflata la 4% pe an, minim istoric. Totodata, dobanzile practicate de bancile comerciale sunt foarte aproape de dobanda la facilitatea de depozit practicata de BNR, de 1% pe an.