"Nici nu a crescut din cauza mea, nici nu scade acum datorita mie, dar as vrea sa le bat obrazul celor care folosesc acest fapt financiar in batalia politica, uitand, sau mai bine zis, bucurandu-se de necazul milioanelor de romani care au credite la banca sau s-ar fi putut trezi cu cresteri de preturi. Din fericire. lucrurile au intrat in normal si sper sa mearga mai departe in mod normal", a declarat Ponta intr-o conferinta de presa, citat de Mediafax.

Premierul afirma ca Romania este acum una dintre putinele tari din Europa care are o capacitate fiscala si financiara "stabila si predictibila".

Acesta a mentionat ca, astfel, Guvernul va putea da inapoi taierile de salarii si pensii, premierul spunand ca romanilor le vor fi date inapoi si alte lucruri luate de guvernele anterioare, in acest context Ponta facand referire si la premiile pe care trebuie sa le acorde olimpicilor.

"Acum in 2012 s-a constatat ca Guvernul Romaniei, Guvernul Boc, nu a dat in 2011 premiile olimpicilor la matematica, fizica chimie si alte olimpiade. A venit 2012 si trebuie sa dam noi tot ceea ce putem din ce nu a dat Guvernul Boc si o sa facem lucrul acesta. Ma deranjeaza cand vad atata ipocrizie, declaratii ale unor sinecuristi, celor pe care presedintele, domnul Basescu, i-a adus prin tot felul de functii si anii trecuti le-au taiat oamenilor banii si acum ne dau lectii cum sa-i dam noi. E foarte usor sa-i tai tu si sa-i pui pe altii sa-i dea. O sa facem si lucrul acesta, dar un pic mai mult obraz nu ar strica celor care anul trecut nu au dat banii castigatorilor la Olimpiada", a mentionat prim-ministrul.

Premierul a declarat si miercuri, la Putna, unde a participat la slujba prilejuita de hramul manastirii, referitor la neacordarea de premii pentru olimpicii romani, ca situatia este cauzata de o ordonanta "de pe vremea Guvernului Boc", adaugand: "O vom rezolva".

Fostul premier Emil Boc a acuzat Guvernul Ponta ca isi ascunde "incapacitatea manageriala" de a premia olimpicii romani la matematica "aruncand vina pe altii", in conditiile in care nu exista niciun cadru normativ care sa interzica alocarea banilor pentru premierea olimpicilor.

Boc a declarat, miercuri, ca ordonanta din 2010 la care a facut referire premierul Victor Ponta vizeaza functionarii publici care nu aveau dreptul la premii, si nici intr-un caz la premierea olimpicilor.

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, ca prevederile legale in vigoare impiedica institutia pe care o conduce sa acorde premiile in bani cuvenite elevilor medaliati la olimpiadele internationale din 2011, precizand insa ca se cauta "o formula" pentru plata acestora.