"Concluziile anchetei ar putea fi utile pentru noile masuri luate de guvern in proiectul de lege al sanatatii", a declarat presedintele autoritatii, Bogdan Chiritoiu, la conferinta Mediafax Talks about Competition, potrivit Mediafax.

Consiliul Concurentei a declansat in 2013 o noua ancheta sectoriala privind piata farmaceutica, in cadrul acesteia analizandu-se, printre altele, schimbarea sistemului de distributie a medicamentelor. Aceasta analiza se desfasoara in contextul in care mai multi producatori si-au exprimat intentia de a trece de la modelul clasic de distributie (prin mai multi distribuitori), la un model de distributie realizat direct de catre producatori sau printr-un numar redus de distribuitori.

Astfel, concluziile preliminare ale studiului arata ca, in situatia in care exista un singur distribuitor, acesta nu mai transfera catre farmacii discounturile pe care le primeste de la producator. In cazul in care numarul distribuitorilor s-a diminuat foarte mult (de la 10 la 3), acestia continua sa ofere farmaciilor discounturi, dar mai mici decat inainte de schimbarea sistemului.

Consiliul Concurentei a analizat doua cazuri de schimbare a sistemului de distributie, cel al GlaxoSmithKline - direct-to-pharmacy si cel al Pfizer - distributie restransa.

GSK a decis ca trei medicamente, Avodart (hiperplazie benigna de prostata), Seretide (astm) si Tyverb (cancer de san) sa fie distribuite doar prin Europharm, distribuitorul propriu. Inainte, cele 3 medicamente erau distribuite de 10 distribuitori, din care 3 transferau o parte din discountul acordat de catre GSK catre farmacii, unul nu oferea niciun discount farmaciilor pentru niciunul dintre produse, doi ofereau discounturi farmaciilor doar cu titlu exceptional, unul transfera o mica parte din discountul primit catre farmacii si exista un distribuitor wildcard, care transfera cea mai mare parte din discounturile primite catre farmacii.

Dupa implementarea sistemului Direct-to-Pharmacy, Europharm primeste discounturi similare cu cele primite in anii anteriori, dar nu le mai transfera catre farmacii. Prin urmare, fiind eliminata concurenta cu alti distribuitori, nu mai exista niciun stimulent pentru transferul macar partial al discountului primit de la producator la nivelul farmaciilor, mentioneaza Consiliul Concurentei.

Pfizer a apelat la distributia restrinsa, cu distribuitorii Farmexpert, Mediplus si Romastru, pentru trei medicamente: Diflucan (infectii invazive), Ecalta (candidoza invaziva) si Vfend (antifungic).

Inainte, cele trei medicamente erau distribuite de zece distribuitori, care nu erau obligati sa depuna garantii bancare si beneficiau de discounturi diferite din partea companiei. Distribuitorii transferau catre farmacii discounturile primite de la Pfizer si, in majoritatea cazurilor, si o parte din marja proprie de distributie.

"Dupa implementarea sistemului de distributie restransa, cei trei distribuitori selectati in urma unei licitatii trebuie sa depuna garantii bancare si au obligatia de a livra medicamentele in 24 de ore de la efectuarea comenzii si de a a livra catre spitale, chiar daca acestea se afla in intarziere de plata. In conditiile in care distribuitorii au aceleasi discounturi din partea producatorului, discounturile medii pe care acestia le-au transmis catre farmacii, dupa implementarea noului sistem, au fost mai mici decat in anul anterior, in majoritatea cazurilor", precizeaza Consiliul Concurentei.

Studiul Consiliului Concurentei va continua cu analiza nivelurilor de discount pe care farmaciile le transmiteau mai departe catre pacienti pentru medicamentele relevante, atat inainte de implementarea noilor sisteme de distributie, cat si dupa.

Astfel, vor fi analizate beneficiile pe care fiecare sistem le-a oferit consumatorilor, atat din punct de vedere al pretului, cat si al serviciilor oferite de farmacie si a disponibilitatii produselor.

In acelasi timp, ancheta sectoriala va analiza modificarile cadrului legislativ, cauzele nivelului redus de penetrare a genericelor, precum si identificarea unor masuri de promovare a acestora.