"Compania incepe sa-si reconsolideze parteneriatele cu furnizorii si asiguratorii, fiind in negocieri avansate cu alte trei banci pentru inca 15 milioane de euro, suma care va acoperi in totalitate deficitul de numerar al firmei, contractele de finantare urmand sa fie semnate pana la sfarsitul lunii martie", se arata intr-un comunicat al companiei.

Polisano, care a trecut printr-o perioada dificila anul trecut dupa moartea fondatorului, Ilie Vonica, a mai obtinut o finantare pentru capital de lucru de 10 milioane de euro in luna ianuarie a acestui an, de la Eximbank.

Distribuitorul si-a atins tintele propuse pentru primele doua luni ale anului privind cifra de afaceri pe distributia in circuit inchis (spitale), unde este lider de piata, urmarind totodata si cresterea numarului de clienti pe retail cu inca 1.000 de farmacii pana la sfarsitul anului.

Polisano a incheiat 2014 cu un EBITDA de aproximativ 7 milioane de euro si un profit brut de 3 milioane de euro, la o cifra de afaceri de 305 milioane euro.

Grupul de firme Polisano, cu activitati in productia si distributia de medicamente, servicii medicale integrate prestate prin reteaua proprie de clinici si spitale, a avut in 2014 o cifra de afaceri de aproape 380 milioane euro, numarand 2.000 salariati.