Pe timp de iarna, incalzirea este asigurata doar cu surse regenerabile: peleti din coji de floarea soarelui, paie, sau rumegus. Sase ani s-au luptat acesti oameni harnici cu sistemul bancar, pentru visul lor.

Cand intri in sera familiei Iantoc, miroase a vara si a rosii coapte.

Mirosul rosiilor te face imediat sa uiti ca esti intr-o sera si ai impresia ca esti intr-o gradina.

Povestea incepe in 2008 cand parintii si cei doi fii au pornit la drum cu acest proiect. Andrei avea 25 de ani, iar fratele lui, Stefan, 22.

"De fonduri europene nu stiam mai nimic, asa din vorbe totul parea usor. Cine ne-a explicat ne-a zis sa accesam fonduri europene, luam un credit si ce mai avem noi si se rezolva. Cand am inceput sa o luam usor, usor, ne-a fost foarte greu, cu multe acte", spune Andrei Stefan.

Au intocmit proiectul pentru o sera cu incalzire regenarabila, cu 55% finantare din fonduri europene. Valoarea lui se ridica la 1,5 milioane de euro, insa oamenii aveau putin peste 5%. Sperau sa obtina un credit bancar, dar criza i-a blocat. Ani intregi s-au luptat si au reusit abia dupa ce au riscat totul.

Geta Iantoc: “Am girat cu casele tuturor, casa parintilor, terenul.

In 2010 s-au apucat de treaba. S-au mutat cu totii in localitatea Nicolae Balcescu, acolo unde - in boom imobiliar - au reusit sa cumpere teren. Au dormit pe rand intr-o rulota, fara apa, curent electric sau incalzire si au muncit fara oprire. Abia in decembrie anul trecut sera a fost adusa din Spania si montata sub supravegherea specialistilor de acolo. Tot atunci a fost gata si centrala.

Fiecare rasad creste individual intr-un cub de vata alimentat permanent cu apa si minerale. Semintele sunt cumparate din Olanda, transformate in rasaduri in Grecia, iar plantele ajung apoi la Nicolae Balcescu.

In fiecare luna sera produce lunar 40 de tone de tomate. Cele mai multe ajung in hipermarketurile din Constanta.