"Alti 2,4% au demarat deja actiunile necesare pentru infiintarea propriei firme. Peste un sfert sunt, de asemenea, interesati si pregatiti sa devina antreprenori, insa nu cred ca vor realiza acest lucru in decurs de un an", se arata intr-un comunicat al Provident.

Cei care ar opta pentru SRL ca entitate juridica reprezinta o treime, in timp ce numai 0,8% se gandesc la o societate pe actiuni.

Studiul a fost realizat de Novel Research in perioada 9-21 octombrie, pe un esantion de circa 1.000 de respondenti.
Aproximativ o treime dintre respondenti au experimentat antreprenoriatul, insa doar 12,2% sunt activi in prezent.

"28% dintre respondenti considera ca pornirea unei afaceri presupune o investitie de pana la 15.000 de lei, aproximativ jumatate din cei chestionati plaseaza investitia intre 15.000 si 50.000 de lei, iar 24,3% considera ca este nevoie de o finantare de peste 50.000 de lei. 24,2% dintre romani ar obtine aceasta investitie din imprumuturi la prieteni sau membri ai familiei, 22,1% ar apela la programe guvernamentale si 20,7% la fonduri de investitii pentru afaceri", se mai spune in comunicat.

Investitia in propria afacere este considerata printre cele mai avantajoase din economie de catre 46,7% din romani. Putin peste jumatate considera profitabile si investitiile in aur si argint, iar 47% au aceeasi parere despre investitiile imobiliare.

Depozitele bancare se situeaza pe locul al patrulea in clasamentul investitiilor atractive pentru romani, cu 36,6% dintre respondenti care au ori sunt interesati sa deschida depozite, urmate de obligatiunile de stat (20%), fondurile de investitii (14,2%) si investitiile la bursa (10,1%).