Peter Munk, unul dintre cei mai cunoscuti oameni de afaceri din Canada, se va retrage de la conducerea Barrick Gold la adunarea generala de anul viitor a actionarilor, care va avea loc cel mai probabil in primavara. Cel mai probabil, el va ramane la companie intr-o alta functie, a precizat una dintre surse.

Munk (86 de ani) a sugerat anul trecut ca este pregatit sa se retraga, insa investitorii i-au cerut sa stabileasca un termen clar, potrivit Mediafax.

Actiunile Barrick s-au depreciat in acest an cu 50%, pe fondul scaderii pretului aurului pe pietele internationale. Totodata, compania a fost nevoita sa inregistreze pierderi pe anumite investitii.

Doi directori veterani ai Barrick, printre care si fostul premier canadian Brian Mulroney, au sugerat de asemenea ca nu vor candida pentru noi mandate.

Barrick Gold a lansat saptamana trecuta o emisiune de actiuni prin care vrea sa atraga 3 miliarde de dolari. Potrivit unor surse, cererea din partea investitorilor este redusa, bancile care intermediaza operatiunea reusind sa vanda doar aproximativ trei sferturi din titlurile oferite.

Pretul aurului a scazut cu peste 30% fata de maximul istoric atins in toamna anului 2011. Totodata, costurile au crescut la nivelul industriei, iar guvernele din state aflate in curs de dezvoltare, bogate in resurse, au devenit mai dure in relatia cu companiile miniere.

Pe langa aceste probleme, marii producatori de aur pot fi criticati si pentru decizii proaste, precum investitiile nechibzuite realizate in perioada de boom si lansarea unor proiecte care nu mai sunt viabile odata cu scaderea pretului aurului.

Barrick Gold este cel mai mare producator de aur din lume. Compania a produs in primele noua luni ale acestui an 1,85 milioane uncii de aur (57,4 tone) si a inregistrat venituri de 9,6 miliarde de dolari, in scadere cu 6,4% fata de nivelul din perioada corespunzatoare a anului trecut.