Cum cererea este uriaşă, preţurile au crescut cu 3 procente numai în primul trimestru al acestui an. Analiştii spun că în momentul de faţă, un apartament din Cluj poate costa mai mult decât unul din Capitală.

Localităţile din jurul oraşului Cluj erau cândva zone rurale, cu case tradiţionale, câmpuri plin de flori sau legume şi cereale. Dar în ultimii ani s-a construit atât de mult încât ele au devenit suburbiile Clujului şi sunt prelungiri ale cartierelor din oraş.

De altfel pe Google Maps se poate vedea cu ochiul liber cum s-a extins oraşul. Imaginile din satelit arată modificările din 1984 până în 2016, cum au apărut aglomerările de construcţii şi aşezări.

La doar 10 km de Cluj, comuna Apahida se dezvoltă pe zi ce trece. Dacă în urmă cu câţiva ani nici nu se punea problema de canalizare, acum sunt cartiere întregi de vile.

Grigore Fati, primarul comuni Apahida: “Situaţia de pe ultimii doi ani ne arată că în Apahida s-au acordat undeva la 321 de autorizaţii, iar în Dezmir s-au acordat 367, deci mai multe decât în satul Apahida, iar în Câmpeneşti 110. Sigur că nu reuşim să ajungem în totdeauna cu utilităţile cu derularea construcţiilor.”

Cei care au intuit potenţialul acestor commune au fost chiar românii plecaţi în străinătate.

Alin Zoldi, administrator: “Investitorii au stat o lungă perioada în străinătate, după o perioada lungă de pribegie că marea majoriate a românilor s-au întors să investească pe pământurile natale. În total avem 300 de aparatmente, noi sperăm că până la finele anului să dăm în folosinţă încă 50 de apartamente, iar până la finalul anului viitor încă alte 100.”

Situaţia s-a schimbat în acelaşi ritm şi în colonia Borhanci de lângă Cluj. Dacă în urmă cu 7 ani întreagă zona de aici era plină cu verdeaţă grădini cu legume şi livezi, dezvoltatorii au intuit potenţialul ei ai au construit sute de case şi blocuri şi pentru că în continuare cererea este una uriaşă, lucrările de constructive sunt şi în acest moment în plină desfăşurare.

Dacă ieşim spre judeţul Sălaj prin partea de nord-vest a Clujului trecem prin comună Baciu, care a fost atinsă şi ea în ultimii ani de boom-ul imobiliar.

Bărbat: “Atâtea blocuri s-au construti că nu mai ştim unde mergem şi ce facem. Nu m-am așteptat la aşa ceva. Efectiv s-au cumpărat terenurile şi au început să se construiască. De 7 ani încoace”.

Partea frumoasă a dezvoltării acestor comune are totuşi şi o latură neplăcută pentru şoferii şi pentru locuitorii din aceste zone. Traficul în orele de vârf poate fi infernal.

Agent Imobiliar: “La fel ca şi în Cluj în ultimii ani s-au dezvoltat cam în egală măsură toate zonele. Au văzut şi ei potenţialul pe care l-a oferit şi îl oferă în continuare Clujul cu zoate zonele lui. Pe zonele exterioare mai îndepărtate se construiesc aproape 100% case şi cum ne apropiem de Cluj, acolo intervin construcţiile de blocuri.”

Dacă periferiile Clujului sunt dezvoltate de românii veniţi cu bani din alte ţări, analiştii imobiliari spun că străinii preferă să investească şi să construiască în centrul Clujului.