Oferta, prin care SPDI intentiona sa atraga pana la 10 milioane de euro de la investitori, s-a desfasurat intre 11 februarie si 11 martie.

Compania a primit subscrieri valide pentru 23,77 milioane de actiuni, la un pret de 0,25 lire sterline pe unitate, cu 20,6% sub pretul de inchidere din 10 februarie, cu o zi inainte de lansarea ofertei. Actiunile SPDI sunt tranzactionate pe piata alternativa AIM a bursei de la Londra.

Fondurile obtinute vor fi utilizate in principal pentru achizitia de active imobiliare in segmentele de retail si comercial din Romania, Bulgaria si Grecia, se arata intr-un comunicat al SPDI.

"Succesul ofertei reflecta increderea investitorilor in strategia de crestere si diversificare a companiei. In urma recapitalizarii si restructurarii companiei, in 2011-2013, am efectuat o serie de investitii in Romania si Grecia in 2014, care au transformat in mod semnificativ profilul companiei si au imbunatatit capacitatea de generare a veniturilor. Cu ajutorul noilor fonduri, suntem increzatori ca 2015 va fi un nou an in care vom inregistra progrese insemnate privind dezvoltarea unui portofoliu de proprietati comerciale de calitate in sud-estul Europei, care vor genera randamente crescute", a declarat Lambros Anagnostopoulos, directorul general al SPDI, potrivit Mediafax.

Compania cipriota a investit anul trecut peste 20 de milioane de euro in Romania. Prima investitie pe piata romaneasca a fost finalizata in mai 2014 si a vizat preluarea, pentru 12,6 milioane de euro, a parcului logistic Innovations din Clinceni, inchiriat in proportie de 60% de catre compania elvetiana Nestle.

In septembrie, SPDI a cumparat a cumparat 122 de apartamente in patru ansambluri din Bucuresti, a caror valoare neta este estimata la 3,3 milioane de euro, iar o luna mai tarziu a anuntat finalizarea achizitiei sediului Danone din Bucuresti, cladirea EOS Business Park, in schimbul a 5,85 milioane de euro.

SPDI a fost infiintata in iunie 2005 si a vizat, initial, investitiile pe piata imobiliara din Ucraina. In urma recapitalizarii, in 2011, compania si-a extins activitatea la nivel regional, prin investitii in Romania, Bulgaria, Serbia si Muntenegru. De altfel, SPDI si-a deschis un birou in Bucuresti in 2013.