Astfel, Fondul National pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) anunta ca deja poate primi dosare pentru  garantarea de credite prin Programul Prima Casa 2 pentru asociatii si constructia de locuinte noi.

"Inca nu am primit niciun dosar! Inca este prea devreme! Probabil, ca de saptamana viitoare bancile vor putea prelucra dosarele dupa noile norme", a declarat marti pentru incont.ro Aurel Saramet, presedintele FNGCIMM.

Aceste norme au fost doar recent aprobate de Guvernul condus de Emil Boc. Acelasi Emil Boc declara inca de la inceputul lunii trecute ca de 8 Martie vrea sa faca un cadou tuturor romanilor si romancelor: Prima Casa 2!

Dupa cate se pare, cadoul s-a lasat mai mult timp asteptat!

O hotarare aprobata recent de Guvern stabileste un termen de un an si jumatate pentru constructia noilor locuinte. Acest termen poate fi prelungit cu inca un an, dar doar in cazuri exceptionale!  

Aceeasi hotarare de Guvern cere ca durata de realizare a constructiei sa fie clar stabilita in contractul incheiat cu firma de constructii, care este si antreprenor general al imobilului.

Pentru ca multe firme de constructii au abandonat lucrarile incepute chiar daca au primit banii in avans, legea cere constructorului sa dovedeasca ca este capabil sa finalizeze constructia la timp.

De aceea nu vor fi acceptate firmele de constructii care au datorii la stat mai mari de 60 de zile. In plus, proprietarul noii locuinte poate cere si o garantie de buna executie de 10% din valoarea devizului estimativ de lucrari.

La randul lor, proprietarii trebuie sa dovedeasca ca dispun de minimum 5% din valoarea constructiei, adica de avansul cerut de programul "Prima Casa". Aceasta suma trebuie sa acopere diferenta dintre valoarea din contract de constructie si suma asigurata de stat ca imprumut prin Fondul National de Garantare a Creditelor.

Si asta nu e tot! Viitorii proprietari sunt obligati sa verse in contul bancii care acorda finantarea un depozit colateral egal cu valoarea a trei rate de credit.

Hotararea de guvern stabileste sistemul de acordare de garantii de stat atat pentru locuinte construite in regim individual, cat si in sistem asociativ.

In acest an, programul a fost modificat, astfel ca Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM va garanta creditul pentru cumpararea unei locuinte prin "Prima Casa" in limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja incepute, si 70.000 euro, pentru locuinte care nu au fost incepute inca.

In acelasi timp, cumparatorii organizati in asociatii vor avea o garantie de cate 75.000 euro, tot pentru case noi.

Creditele in euro prin programul "Prima Casa" sunt acordate de banci cu o rata a dobanzii EURIBOR (rata solicitata intre principalele banci din zona euro la depozitele pe piata interbancara) la 3 luni la care se aduaga o marja de maxim 4% pe an. Pentru creditele in lei dobanda se calculeaza in functie de  ROBOR (rata dobanzii la imprumuturi pe piata interbancara romaneasca) la 3 luni la care banca poate adauga o marja de maxim 2,5 puncte procentuale.

Marja include si nivelul total al comisioanelor percepute de finantator.

Cel care va solicita un credit pentru constructia unei locuinte trebuie sa prezinte bancii atat proiectul tehnic si detaliile de executie, cat si contractul incheiat cu firma de constructii.

Din acest document trebuie sa rezulte ca durata constructiei este de maximum 18 luni de la data efectuarii primei trageri din credit, termen care nu poate fi prelungit decat cu cel mult un an.

Pe perioada realizarii constructiei clientul va plati numai dobanzile si comisioanele datorate catre banca. Cu alte cuvinte institutia de credit trebuie sa acorde o perioada de gratie, in care nu se plateste nimic din suma imprumutata. 

Aceasta perioada va putea fi prelungita cu cel mult un an prin act aditional la contractul de credit.

Persoanele care construiesc o locuinta in regim individual trebuie sa aiba in proprietate terenul pe care se face casa, sa fie de acord sa il puna ca garantie la banca si sa acopere din surse proprii costurile suplimentare care pot aparea fata de devizul initial.

De asemenea, acestia se vor obliga sa asigure locuinta, sa acopere costurile notariale pentru autorizatia de construire si, ulterior, si costurile legate de inscrierea locuintei in cartea funciara.

Creditele garantate prin programul "Prima Casa" vor fi acordate si familiilor in care unul dintre soti a cumparat o locuinta inainte de casatorie, desi Codul familiei stabileste ca imobilul astfel achizitionat este bun comun.

In cazul locuintelor construite in regim asociativ, beneficiarii trebuie sa solicite in nume propriu, la aceeasi banca, acordarea pentru fiecare a unui credit pentru construirea unui ansamblu de locuinte, in care fiecare persoana asociata va fi proprietarul unei singure locuinte.

Toti beneficiarii asociati trebuie sa semneze contractul de antrepriza cu aceeasi firma de constructii, iar cel putin unul dintre asociati sa aiba in proprietate terenul.

Bancile nu vor percepe comision de neutilizare si de rambursare anticipata, iar contractul de credit nu poate contine clauze care sa permita modificarea unilaterala de catre banca.