Practic, peste 95 la sută dintre români au acte pentru casele în care stau, chiar dacă nu locuiesc în cele mai bune condiţii.

Peste 95% dintre români sunt proprietarii caselor în care stau, arata datele Eurostat. Cu un procentaj atât de ridicat, suntem campioni în uniune la acest capitol. Urmează Croaţia, cu aproape 90% dintre locuitori proprietari.

Diferenţa e mare însă faţă de vestul continentului. Mai mult de jumătate dintre nemţi, de exemplu, stau în chirie sau în gazdă, pe când la noi sunt mai puţin de 5% în această situaţie.

Aşadar, ne place să avem casa noastră, iar pentru asta acceptăm inclusiv locuinţe mici şi supraaglomerate. Aproape jumătate dintre casele romanilor sunt astfel, într-o situaţie similară fiind şi vecinii bulgari. În timp ce media europeană este de numai 16 procente. De spaţiu mult acasă se bucura locuitorii din Belgia şi Cipru.

Şi, de asemenea, avem chetuieli destul de mari cu locuinţele. 14% dintre români îşi permit cu greu să plătească facturile, peste media europeană de 10%. E totuşi puţin faţă de greci, unde aproape 40% dintre locuitori sunt în această situaţie.

Simţul proprietăţii s-a dezvoltat la romani după lipsurile din comunism, explica sociologii.

De cele mai multe ori, însă, a avea propria locuinţă vine cu preţul unor datorii uriaşe întinse pe două sau trei decenii. Aşa că decizia ar trebui cântărită bine.