"Pentru prima oara in acest an, raportul lunar de monitorizare anunturiparticulari.ro indica cresteri de pret pe toata linia intr-un interval de 30 de zile la garsoniere, apartamente de doua si trei camere. In cazul garsonierelor, consemnam si prima variatie pozitiva pe interval de un an de la inceputul crizei si pana in prezent, pretul mediu pentru o astfel de unitate fiind acum mai mare decat in octombrie 2011", se arata intr-un comunicat al portalului.

Exceptie de la aceasta tendinta o fac apartamentele de patru camere pentru care proprietarii au solicitat un pret mai mic cu 2% in luna octombrie, o explicatie in acest sens fiind numarul mai mic de oferte inregistrat lunar pe acest segment.

"Daca in anii anteriori luna octombrie era una a stagnarii sau a scaderii comparativ cu luna anterioara, anul 2012 nu se inscrie in aceasta tendinta. Fata de luna septembrie 2012, aprecierile de pret pornesc de la 600 euro, in cazul apartamentelor de doua camere, si trec de 3.000 euro, in cazul unitatilor de trei camere", se arata in comunicat.

Pretul mediu solicitat de proprietari pentru o garsoniera in Bucuresti a crescut in octombrie pentru prima oara din 2008 comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, depasind 36.760 euro. Daca variatia pe un interval de 12 luni este de +1%, echivalentul a aproape 200 euro, in comparatie cu luna septembrie 2012 se observa o crestere de 6,5%, respectiv peste 2.200 euro.

O usoara crestere de la o luna la alta se inregistreaza si in cazul apartamentelor de doua camere. Daca in septembrie 2012 pretul mediu solicitat de proprietari ajungea la 55.150 euro, in octombrie, a ajuns la 55.740 euro, in crestere cu 1%. Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, statisticile inregistreaza insa o depreciere de 4%, de la aproximativ 58.200 euro.

Apartamentele de trei camere se inscriu si ele intr-un trend de crestere de la o luna la alta, variatia de pret fiind de 4% pe un interval de 30 de zile, din septembrie in octombrie 2012, echivalentul a peste 3.200 euro. Pretul mediu solicitat de proprietarii apartamentelor de trei camere trece in octombrie de pragul de 78.000 euro, dar este cu 3% mai mic fata de aceeasi luna a anului trecut, cand un apartament era evaluat de proprietarii lui la peste 80.200 euro.

Pretul mediu la apartamentele cu patru camere a ajuns in octombrie la aproximativ 94.500 euro, cu 2% mai putin comparativ cu luna septembrie a acestui an, cand proprietarii cereau in medie 96.500 euro. Raportat la un interval de 12 luni, se remarca o variatie de pret de -6%, de la 100.900 euro.