Potrivit unei analize Imobiliare.ro, pe tot parcursul anului trecut, prețurile au crescut cu 6,4%, în condiţiile în care, în decembrie 2017, pretenţiile vânzătorilor erau la o medie de 1.164 euro/mp. Spre comparaţie, preţurile apartamentelor au consemnat o marjă de creştere de aproape 11% în 2017 şi, respectiv, de 10,4% în 2016.

Tendinţa de temperare a ritmului scumpirilor este evidentă, iar acest fapt reprezintă un semn pozitiv al stabilizării pieţei, având în vedere că un ritm de creştere de 10% pe an este dificil de susţinut pe termen mediu şi lung.

În Bucureşti, pretenţiile vânzătorilor au ajuns, la finele lui decembrie 2018, la o valoare de 1.335 euro/mp, în creştere cu 0,5% faţă de luna precedentă, când se situau la 1.329 euro/mp. În ultimele 12 luni, preţurile apartamentelor din Capitală au consemnat, per ansamblu, un avans de 6% (de la 1.259 euro/mp în decembrie 2017).

Locuinţele din blocurile vechi se situau, la finele lui 2018, la o valoare de 1.232 euro/mp, în creştere cu 3,8% faţă de decembrie 2017, când costau 1.187 euro/mp. Apartamentele noi au ajuns în ultima lună a anului la un nivel al preţului de 1.412 euro/mp, ceea ce marchează un avans de 8,1% la 12 luni, de la 1.306 euro/mp.

În Braşov, apartamentele costau, în medie, 1.102 euro/mp la sfârşitul lui decembrie, în creştere cu 1,9% faţă de noiembrie (de la 1.081 euro/mp) şi, respectiv, cu 9,4% faţă de perioada similară a anului precedent (când se situau la 1.007 euro/mp). Braşovul se situează, astfel, dintre marile centre regionale analizate, pe primul loc în clasamentul creşterilor anuale de preţ la apartamente. Unităţile locative vechi au ajuns la o valoare medie de listare de 1.082 euro/mp, după un avans anual de 7% (de la 1.011 euro/mp). Locuinţele noi, pe de altă parte, au consemnat o creştere semnificativ mai substanţială, anume 16,2%, de la 994 euro/mp la 1.155 euro/mp.

Dacă anii trecuţi a ţinut capul de afiş în materie de scumpiri pe segmentul rezidenţial, în 2018 ritmul de creştere a preţurilor s-a temperat sensibil şi în Cluj-Napoca, în concordanţă cu trendul resimţit la nivel naţional. Preţurile au ajuns la o valoare de 1.555 euro/mp la finele lunii decembrie, în scădere cu 0,1% faţă de noiembrie (de la 1.556 euro/mp), dar în creştere cu 6,7% faţă de perioada similară a anului 2017 (de la 1.457 euro/mp). Apartamentele vechi din oraş au ajuns la o valoare de 1.593 euro/mp, ceea ce echivalează cu un plus de 5,7% la 12 luni (faţă de 1.507 euro/mp). Locuinţele nou-construite au înregistrat în acest răstimp o creştere a preţurilor de 8,4%, de la 1.399 euro/mp la 1.516 euro/mp.

În Constanţa, suma medie solicitată pentru un apartament a scăzut cu 1,4% în decembrie (de la 1.133 euro/mp la 1.117 euro/mp), dar a crescut cu 2% în ultimele 12 luni (de la 1.095 euro/mp). Constanţa este, astfel, centrul regional cu cea mai mică marjă anuală de creştere a preţurilor, ilustrând cel mai bine tendinţa de stabilizare a pieţei. Apartamentele vechi din oraş se situau la un nivel de preţ de 1.123 euro/mp la finele lui decembrie, în creştere cu doar 3% faţă de perioada similară a anului anterior (când costau 1.090 euro/mp). Interesant este că locuinţele noi din oraş sunt chiar mai ieftine acum decât în urmă cu un an, în condiţiile în care preţurile acestora au consemnat un recul de 1% pe tot parcursul lui 2018, de la 1.111 la 1.100 euro/mp.

În Iaşi, Indicele Imobiliare.ro a consemnat o creştere uşoară, de 0,2%, în decembrie 2018 faţă de noiembrie (de la 1.008 la 1.010 euro/mp) şi, respectiv, un avans de 3,7% faţă de decembrie 2017 (de la 974 euro/mp). În ultimele 12 luni, apartamentele din blocurile vechi s-au scumpit cu aproximativ 6%, de la 940 euro/mp la 996 euro/mp. Locuinţele noi au consemnat o creştere a preţului de 2,4%, de la 994 euro/mp la 1.018 euro/mp.

În Timişoara, aşteptările vânzătorilor s-au diminuat cu 0,4% în decembrie 2018 (de la 1.212 euro/mp la 1.207 euro/mp) în vreme ce, la 12 luni, s-au majorat cu 4,8% (de la 1.152 euro/mp). La un preţ mediu de 1.213 euro/mp, apartamentele vechi din oraş sunt, în prezent, cu 4,9% mai scumpe decât în urmă cu 12 luni (când costau 1.156 euro/mp). Apartamentele din noile ansambluri rezidenţiale, pe de altă parte, s-au scumpit în ultimul an cu 3,8%, de la 1.144 euro/mp la 1.187 euro/mp.