Industria este un sector-cheie al economiei romanesti, cu o contributie de circa 23% la formarea produsului intern brut (PIB).

Astfel, indicatorul pentru volumul productiei a scazut la 35 de puncte in ianuarie, de la 42 de puncte in decembrie 2016 si 55 de puncte in noiembrie, fiind a patra luna la rand de scadere.

Reducerea este cu atat mai semnificativa cu cat pragul de 50 de puncte desparte expansiunea de contractie, puncteaza autorii studiului.

"Cauza principala a declinului activitatii este scaderea continua a cererii in ultimele 5 luni. Indicatorul pentru comenzi noi a coborat de la 60 de puncte in septembrie, la 35 in ianuarie. De doua luni, cererea a scazut sub pragul de 50 de puncte care desparte cresterea de contractie", arata studiul.

De asemenea, indicatorul pentru numarul de angajati a coborat de la 45 in decembrie la 43 in ianuarie.

"Firmele renunta la o parte din salariati, desi ritmul de disponibilizare a fost mai mic in ianuarie decat in decembrie. Scaderea ritmului de disponibilizare in conditii de reducere a cererii semnaleaza ca managerii ori se asteapta la repornirea activitatii, ori au posibilitati mici sa ajusteze forta de munca la circumstantele economice", mentioneaza raportul.

Cererea din strainatate s-a ameliorat usor in ianuarie

In schimb, cererea din strainatate s-a ameliorat usor in ianuarie, in conditiile in care comenzile pentru export au urcat de la 48, in decembrie, la 53 in ianuarie.

Totusi, autorii raportului atrag atentia ca procentul indicatorilor cu valori negative in totalul indicatorilor masurati de barometru a scazut de la 90% in decembrie la 65% in ianuarie.

"Un alt efect al declinului ar putea fi resimtit la nivelul economiei. Este destul de probabil ca reducerea activitatii ar putea afecta cresterea economica in 2017, daca nu intervine o recuperare majora in perioada urmatoare", arata raportul.

Totusi, exista si unele motive de optimism pentru 2017. "Indicatorul de optimism, calculat ca medie a sperantelor cumulate privind comenzile, productia si preturile peste 6 luni a mai crescut putin, de la 64 in decembrie la 67 in ianuarie. Asteptarile conteaza in economie. Increderea poate sa fie ea insasi un factor de propulsare a redresarii", mentioneaza autorii studiului.

Potrivit statisticilor oficiale publicate recent de Institutul National de Statistica (INS), in 2016, productia industriala din Romania a crescut cu 1,7% fata de 2015, avans sustinut doar de industria prelucratoare, care a consemnat un plus de 2,6%.

In 2015, productia industriala a urcat cu 2,7%, dupa un avans de 6,1% in 2014 comparativ cu anul precedent. Industria a contribuit, in 2015, cu 23,2% la formarea produsului intern brut al Romaniei.

Barometrul industrial este realizat de IRSOP si SNSPA - Facultatea de Management pe un esantion de 300 de firme industriale, considerat reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste noua angajati din Romania, care genereaza aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie. Datele au fost culese prin interviuri directe cu managerii firmelor in intervalul 15-17 februarie 2017.