Termenul initial de finalizare a constructiei gazoductului a fost iunie 2013. Interconectorul de gaze naturale cu Romania a fost intarziat de problemele tehnice intampinate la constructia gazoductului pe sub Dunare, a spus Stoinev, potrivit unui comunicat postat pe site-ul ministerului.

"Conexiunea este asteptata sa fie in functiune in iunie", a declarat ministrul, prezent la conferinta "Viitorul gazului natural", organizata de Asociatia Industriala Bulgara.

In ianuarie, operatorul sistemului de transport de gaze naturale, Bulgartransgaz, a anuntat ca se asteapta ca gazoductul dintre Romania si Bulgaria sa fie finalizat si operational pana la sfarsitul lunii martie, scrie SeeNews, preluat de Mediafax.

Ulterior Transgaz, operatorul sistemului de gazoducte din Romania, a informat ca termenul de incheiere a lucrarilor este mijlocul lunii aprilie.

La inceputul lunii martie, un secretar de stat din Ministerul Economiei de la Sofia a declarat ca Bulgaria va putea importa pana la 500 de milioane de metri cubi de gaz natural anual prin interconectorul cu Romania, folosind doar o treime din capacitate, intrucat partea romana nu a finalizat lucrarile la o statie de compresare.