"Este adevărat că oamenii de la CEO muncesc în condiţii foarte grele pe salarii de 2.500 lei, în timp ce unii şoferi din administraţie au salarii mărite la peste 4.000 lei. Nu prea este echitabil, iar oamenii vorbesc unii cu alţii", a afirmat Nicolescu.

Conducerea societăţii a anunţat că ar putea creşte anumite salarii cu 10-12%, a amintit el.

"Ce nu a spus nimeni este că, dacă OUG 114/2018 nu introducea taxa de 2% pe cifra de afaceri (aproximativ 65 milioane lei impact anual pentru CEO), salariile puteau fi mărite cu peste 20%, în condiţiile în care fondul total de salarii al CEO este de aproximativ 700 milioane de lei anual", potrivit lui Nicolescu.

El a mai arătat că unii angajaţi ai CEO sunt supăraţi că banii plătiţi pentru această nouă taxă vor intra în conturile ANRE, în condiţiile în care cadrul de reglementare din România suferă în urma faptului că nu există o piaţă de capacitate.

O astfel de piaţă promisă de mulţi ani de reglementator şi operatorul de transport ajuta foarte mult producătorii pe cărbune în ţări ca Polonia, fiind compatibilă cu legislaţia UE.

"Cred că la CEO prioritară ar trebui să fie păstrarea unui număr cât mai mare din cele 15.000 de locuri de muncă existente. Fără modernizarea instalaţiilor necesară atingerii standardelor de mediu şi achiziţia de certificate de CO2, închiderea completă, rapidă şi fără soluţii alternative a CEO reprezintă un risc semnificativ. Unele lucruri chiar nu mai pot fi amânate în energie! Este nevoie de transformări fundamentale care se produc într-un ritm rapid în multe alte ţări", a adăugat Nicolescu.

Minerii de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) vor primi majorări salariale de 12%, însă numai după ce vor începe negocierile într-un cadru legal şi, respectiv, după reluarea programului de lucru în cariere, informează Ministerul Energiei, printr-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

"Ca urmare a situaţiei generate de protestele extinse la carierele din Complexul Energetic Oltenia, Ministerul Energiei a mediat astăzi o discuţie între conducerea CEO şi membrii comisiei de negociere a CCM de la nivelul CEO. Precizăm că, la momentul actual, situaţia Sistemului Energetic Naţional este normală, aportul cărbunelui în SEN fiind constant de peste 23%", spun reprezentanţii ministerului.

Aceştia menţionează că la CEO există în vigoare un contract colectiv de muncă agreat încă de anul trecut cu partenerii sociali, valabil până în luna martie 2020, cu obligaţia de negociere anuală a sistemului de salarizare.

"Ca atare, orice măsură privind creşterea veniturilor salariaţilor CEO, principala revendicare a protestatarilor, se poate face numai după ce sindicatele notifică oficial începerea negocierilor într-un cadru legal şi, respectiv, după reluarea programului de lucru în cariere. Plecând de la această premisă, în cadrul discuţiilor de astăzi, a fost analizat bugetul Complexului Energetic Oltenia pentru a se identifica soluţii pentru rezolvarea nemulţumirilor angajaţilor CEO", se mai arată în comunicat.