In aproximativ un an - un an si jumatate, OMV va sti ce resurse se afla in aceste perimetre, dupa care va analiza capacitatea si directia unei conducte a OMV.

Compania se concentreaza acum 100% pe proiectele de explorare la Marea Neagra. Grupul austriac a facut o descoperire uriasa de gaze naturale in apele teritoriale ale Romaniei, unde investeste 1 miliard de dolari in perimetrul Neptun, si vor urma activitati in apele teritoriale ale Ucrainei si Bulgariei, a spus Roiss, citat de agentia austriaca de presa APA. 

OMV ar putea extrage pana la 6 miliarde de metri cubi anual, potrivit estimarilor realizate in urma forarii unei sonde, in timp ce consortiul Sah Deniz ar fi livrat prin Nabucco aproximativ 10 miliarde de metri cubi anual catre Europa Centrala, a afirmat el. 

OMV Petrom a transmis in aprilie Bursei de Valori Bucuresti un comunicat in care arata ca, potrivit estimarilor preliminare, ar putea extrage anual, impreuna cu Exxon, 6,5 miliarde metri cubi de gaze naturale din perimetrul Neptun din Marea Neagra, cantitate care echivaleaza cu aproape jumatate din consumul anual actual al Romaniei. 

Costurile de planificare de 50 de milioane de euro pentru Nabucco nu sunt pierdute, intrucat daca OMV vrea sa construiasca o noua conducta poate folosi progresele inregistrate de Nabucco, a spus Roiss.