Potrivit www.timpul.md, Republica Moldova importa gaze din Rusia la pretul de 332 de dolari/mia de metri cubi, in timp ce gazul romanesc va fi mai ieftin decat cel oferit de Gazprom cu cel putin 50 de dolari.

In acest an Moldova urmeaza sa importe din Romania peste 1 milion de metri cubi de gaze la pretul de 255 de dolari pentru mia de metri cubi. Gazele naturale romanesti vor ajunge la punctul de distributie Ungheni, de unde vor fi pompate in reteaua centrala a intreprinderii Moldovagaz, a declarat ministrul adjunct al economiei Valeriu Triboi, potrivit sursei citate.

Gazoductul Iasi-Ungheni, cu o lungime de 43 de kilometri, a fost inaugurat in luna august a anului trecut si a fost construit cu scopul reducerii dependentei Republicii Moldova fata de livrarile de gaze rusesti.

Investitia in acest tronson de conducta a fost de 26 milioane de euro, din care 7 milioane de euro au fost atrase din fonduri europene.

Transgaz poate asigura un debit maxim de 60.000 metri cubi de gaz pe ora, insa conditiile tehnice si configuratia sistemului national de transport gaze din Republica Moldova limiteaza livrarile la cel mult 10.000 de metri cubi pe ora.

Pentru extinderea capacitatii de transport la 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an (171.000 metri cubi pe ora) ar fi nevoie de 110 milioane de euro. Cresterea capacitatii la 2,2 miliarde metri cubi pe an (250.000 metri cubi pe ora) ar presupune o investitie de 150 milioane de euro, se mentioneaza intr-un document oficial, citat de Mediafax.

Uniunea Europeana a alocat anul trecut 10 milioane de euro pentru extinderea gazoductului pana in Chisinau. Tronsonul pana la Chisinau, cu o lungime de aproximativ 100 de kilometri, ar urma sa fie construit pe parcursul a doi-trei ani.

Republica Moldova consuma aproximativ 1,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, pe care le importa din Rusia. Regiunea separatista prorusa Transnistria consuma la randul ei aproximativ 1 miliard de metri cubi de gaze naturale pe an.