Perimetrul face parte din platoul continental, castigat de Romania la Haga, in procesul cu Ucraina. Iar gigantul rus Lukoil detine peste 70% din concesiune.

Trans Ocean Development Driller II. Aceasta este sonda monstru folosita de rusi pentru a sapa in adancurile Marii Negre. Descoperirea a fost facuta la 170 kilometri de tarmul romanesc.

Perimetrul se numeste Trident EX 30 si a fost concesionat rusilor in 2011. Face parte din bucata de platou continental castigata de Romania la Haga in disputa cu Ucraina. In locul unde foreaza Lukoil, apa are o adancime de 700 de metri, iar punga de gaze a fost gasita dupa ce au sapat in sol alti 2 kilometri. Lukoil spune ca zacamantul ar putea depasi 30 de miliarde de metri cubi. Vorbim asadar de miliarde de dolari.

Razvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, consultant Delloitte: "30 de miliarde de metri cubi este aproape de 3 ori consumul anual al Romaniei, dar o descoperire raportata de 30 de miliarde de metri cubi nu inseamna si o productie de 30 de miliarde de metri cubi. Nu trebuie sa ne entuziasmam si sa ne gandim ca aceasta productie va incepe la anul pentru ca durata perioadei de explorare si lucrarile de dezvoltare dureaza cel putin 5-6 ani in cel mai fericit scenariu."

In Marea Neagra, perimetrele Trident si Rapsodia sunt concesionate unui grup al carui lider este Lukoil Overseas. Acolo mai apare un offshore din insulele Belize-Panatlantic Petroleum, controlat tot de cei de la Lukoil. In consortiu a intrat cu 10 % si societatea nationala Romgaz. Ceilalti mari jucatori sunt Petrom si Exxon. Cele doua companii au gasit inca din 2012 un zacamant si mai mare: intre 40 si 80 de miliarde de metri cubi in perimetrul Neptun, vecin cu cele controlate de rusi.

Anuntul Lukoil despre descoperirea zacamantului se suprapune peste vizita FMI in Romania, in cadrul careia se vor negocia inclusiv noile redevente cerute de statul roman. Adica taxele pe care le vor plati marii jucatori din Marea Neagra pentru a vinde gazele naturale romanesti. Joi premierul Victor Ponta se intalneste la Bucuresti si cu vicepresedintele Comisiei Europene responsabil pentru Uniunea energetica. Multi specialisti considera ca zacamintele de gaze naturale din Marea Neagra pot asigura independenta Romaniei si a altor state de gazele rusesti.

Potrivit unei investigatii „Romania, te iubesc!”, PanAtlantic Petroleum este un offshore din insulele Belize, controlat tot de cei de la Lukoil.