Robert Schuman a fost in doua randuri presedinte al Consiliului de Ministri al Frantei si a exercitat si functia de presedinte al Parlamentului European, intre 1958-1960, scrie Agerpres.

El a facut primul pas spre crearea a ceea ce este astazi Uniunea Europeana (UE). La doar cinci ani dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a propus crearea unei institutii europene care sa centralizeze si sa gestioneze productia de carbune si otel, in urma careia la 1 ianuarie 1952 a luat fiinta Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO).

La 25 martie 1957, prin semnarea Tratatului de la Roma, a luat nastere Comunitatea Economica Europeana, devenita Uniunea Europeana in urma intrarii in vigoare a Tratatului de la Maastricht, la 1 noiembrie 1993. Declaratia Schuman a stat la baza amplului proces de constructie a unei Europe unite.

In acest an, se implinesc 30 de ani de cand Consiliul European de la Milano (iunie 1985) a decis ziua de 9 Mai ca Zi a Europei, precum si 10 ani de la semnarea de catre Romania a Tratatului de Aderare la UE (25 aprilie 2005).

Intr-un mesaj de Ziua Europei, comisarul european Corina Cretu arata ca initiativa ministrului francez de externe Robert Schuman, care facea apel la natiunile Europei sa se alature unui amplu proces de integrare, a reprezentat "un raspuns pragmatic, poate cel mai inteligent din istorie", la ororile celui de-al Doilea Razboi Mondial.

"500 milioane de europeni sarbatoresc astazi Ziua Europei. Dorim sa marcam astfel aniversarea discursului istoric rostit de Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, prin care acesta facea apel la natiunile Europei sa se alature unui proces de integrare fara precedent. Anul acesta este cu atat mai special cu cat sarbatorim si 70 de ani de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, initiativa lui Robert Schuman venind ca un raspuns pragmatic, poate cel mai inteligent din istorie, la ororile acestui razboi", se arata in mesajul comisarului european.

Cretu mai adauga ca, "la 65 de ani de la declaratia lui Robert Schuman, Uniunea Europeana inca se bucura de cea mai indelungata perioada de pace si progres pe care a cunoscut-o Europa de secole si continua sa fie un spatiu al democratiei, al libertatii si al prosperitatii".

Comisarul european atrage insa atentia ca in "istoria umanitatii, realizari precum pacea, democratia si prosperitatea nu trebuie niciodata luate ca de la sine intelese".

"As dori ca acest 9 mai sa fie un prilej de reflectie pentru noi toti: sa ne imaginam, pret de o clipa, unde am fi astazi daca nu ar fi existat integrarea europeana, fondurile structurale, piata unica, cooperarea transfrontaliera sau programul Erasmus. si, daca ne vom da seama ca o ducem simtitor mai bine decat o duceau bunicii nostri in anii '50, sa indreptam un gand de multumire lui Robert Schuman si arhitectilor Uniunii Europene", mai afirma Corina Cretu.

In fiecare an, pe 9 mai, delegatiile UE organizeaza, in cooperare cu ambasadele statelor membre din tarile-gazda, activitati pe tema Europa in lume. Exista o traditie ca in aceasta zi institutiile UE sa isi deschida portile pentru public. Mii de oameni participa la vizite, dezbateri, concerte si alte evenimente, pentru a sarbatori Ziua Europei si pentru a afla mai multe despre UE.