Analistii anticipau o crestere a PIB de 6,8%, similara cu cea din trimestrul patru al anului trecut, scrie News.ro.

Avansul economic din primele trei luni ale acestui an este cel mai rapid dupa cel consemnat in trimestrul trei al anului 2015, datele aferente lunii martie aratand ca investitiile, vanzarile cu amanuntul, productia fabricilor si exporturile au depasit estimarile.

Datele ar trebui sa ajute la sustinerea pietelor financiare internationale, dar amplifica ingrijorarile ca guvernul chinez se bazeaza inca prea mult pe masuri de stimulare, in timp ce motoarele de crestere sunt insuficiente pentru a contracara riscurile provocate de acumularea exploziva a datoriilor.

Cu toate de economia chineza a evoluat peste asteptari in acest an, numerosi analisti anticipeaza ca a doua mare economie a lumii va incetini in acest an, odata cu disiparea masurilor anterioare de stimulare si interventiile autoritatilor locale pentru tinerea sub control a preturilor imobiliale.

Cresterea investitiilor imobiliare a accelerat la 9,1% in primul trimestru, fata de aceeasi perioada a anului trecut, in pofida masurilor guvernamentale de limitare a acestora.

Pentru 2017, guvernul de la Beijing are ca obiectiv o crestere economica de aproximativ 6,5%, usor sub ritmul anului trecut, de 6,7%, care a fost cel mai scazut din ultimii 26 de ani.