"Guvernul a decis ca vom iesi din programul de ajutor financiar fara a apela la vreun acord preventiv. Este optiunea corecta, la momentul potrivit", a declarat, la Lisabona, premierul Pedro Passos Coelho. 

Portugalia a iesit pe piete in aprilie cu primul plasament de obligatiuni incepand din 2011, cand statul iberic a intrat in acordul de bailout cu UE si FMI.  Programul se va incheia la 17 mai, conform calendarului. 

Grecia ramane astfel singurul stat din zona euro aflat inca intr-un acord de finantare externa cu UE si FMI. Statul elen este in cel de-al patrulea an de regim de bailout, cele doua acorduri incheiate incepand din 2010 totalizand fonduri de 240 miliarde euro. 

Dintre cele patru state care au fost nevoite sa incheie acorduri de finantare externa in urma crizei datoriilor de stat, Irlanda a fost primul care a iesit din program, in decembrie a anului trecut, urmata in ianuarie de Spania, care a primit sprijin de la UE pentru recapitalizarea sectorului bancar. 

Costurile de finantare suportate de Portugalia au scazut puternic in ultimii doi ani, datorita imbunatatirii perspectivelor economiei si sentimentului pozitiv din piete. Randamentul obligatiunilor de stat portugheze cu maturitatea la 10 ani a coborat vineri pe piata secundara la 3,6%, cel mai redus nivel din 2006, fata de cota record de 18% inregistrata la inceputul anului 2012, in perioada de apogeu a crizei europene. 

Imprumuturile externe acordate de UE si FMI Portugaliei au o dobanda de aproximativ 3%, potrivit guvernului de la Lisabona. 

"Am luat aceasta decizie deoarece strategia de revenire pe piata a avut succes, am realizat progrese enorme in privinta consolidarii fiscale si ne-am recastigat credibilitatea. Avem rezerve financiare care acopera necesarul pentru urmatorul an si ne protejeaza de orice turbulente externe", a explicat premierul portughez. 

Comisia Europeana va sprijini decizia Portugaliei privind incheierea programului de bailout, a declarat vicepresedintele Comisiei Europene Siim Kallas, intr-un comunicat citat de Bloomberg. 

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a afirmat ca Portugalia mai are de depasit anumite dificultati, insa se afla intr-o "pozitie solida" pentru finalizarea consolidarii finantelor publice si pentru continuarea reformelor structurale.