"Vom incepe discutii comune cu Luxemburg. Da, vom negocia", a spus Werner Faymann.  Discutiile se vor referi la schimbul automat de date bancare ale rezidentilor din UE, detinatori de conturi in Austria. 

Secretul bancar, care este prevazut in Constitutie, va fi pastrat pentru austrieci, a precizat cancelarul. 

Cu o zi in urma,Werner Faymann declarase deja ca Austria este pregatita, dupa concesiile facute de Luxemburg, sa discute despre o imbunatatire a schimburilor de informatii bancare ale rezidentilor europeni, in vederea combaterii evaziunii fiscale. 

"Nu suntem un paradis fiscal", a spus Faymann, reafirmand angajamentul Austriei in lupta cu evaziunea. 

Austria si Luxemburg sunt singurele tari din UE, care au refuzat, in numele secretului bancar, sa transmita automat informatii referitoare la conturile rezidentilor UE pe teritoriul sau. 

O directiva intrata in vigoare la inceputul acestui an prevede ca statele membre nu pot refuza sa transmita informatii doar pentru ca sunt detinute de o banca sau o alta institutie financiara. 

Din ianuarie 2015, Europa vrea sa impuna schimbul automat de informatii pentru cinci categorii de venituri si capital, cu conditia ca toate statele membre sa fie de acord.  Autoritatile din Luxemburg s-au declarat dispuse, duminica, sa isi relaxeze pozitia, dupa ce Germania si Franta i-au cerut, ca si Austriei, sa renunte la secretul bancar. 

Comisia Europeana a apreciat luni drept inacceptabil ca Austria sa refuze sa renunte la secretul bancar, in timp ce Luxemburg s-a declarat dispus sa faca un pas in aceasta directie. 

Discutiile din Austria, amplificate de alegerile legislative programate in septembrie, au adus in opozitie social-democratii si conservatorii, cele doua partide din coalitia guvernamentala aflata la putere din 2008.  Social-democratii sustin renuntarea partiala la secretul bancar, in timp ce conservatorii sunt total impotriva.

"Este imposibil ca un stat membru sa le blocheze pe celelalte 26. Este dificil pentru Austria sa isi mentina pozitia cand restul tarilor membre sunt pregatite sa avanseze catre schimbul automat de informatii", a afirmat luni Emer Traynor, purtator de cuvant al comisarului european insarcinat cu fiscalitatea, Algirdas Semeta.

Traynor a aratat ca in privinta schimbului de informatii exista reguli clare in UE.

"Un numar de 25 de state s-au angajat sa le respecte. Dar Austria si Luxembourg sunt singurele care refuza, in numele secretului bancar, sa transmita automat informatii referitoare la conturile rezidentilor in UE, la solicitarea autoritatilor judiciare", a aratat purtatorul de cuvant.

O directiva intrata in vigoare in 2013 prevede ca statele membre nu mai pot refuza transmiterea de informatii sub simplul motiv ca acele informatii sunt detinute de o banca sau o alta institutie financiara.

Dupa scandalul provocat in Franta de contul ascuns din Elvetia al fostului ministru francez pentru Buget Jérôme Cahuzac, inculpat pentru frauda fiscala, autoritatile de la Paris sustin schimbul automat de informatii in Uniunea Europeana, cu introducerea unei legi de tipul celei adoptate in SUA in 2010, pentru combaterea evaziunii fiscale.