Dupa ce timp de trei ani s-au facut studii asupra impactului pe care il va aduce cu sine schimbarea, Banca Angliei a mai organizat o serie de cercetari pentru a afla opinia britanicilor in legatura cu acest subiect, asa ca o decizie finala va fi luata abia in decembrie.   

Prima bancnota de plastic ce va intra in circuitul monetar ar putea fi cea de cinci lire, cu chipul lui Winston Churchill, urmata de cea de zece lire.  

In prezent, bancnotele din Anglia sunt realizate din fibra de bumbac si in, dar nu rezista, in medie, mai mult de un an.

Inlocuitoarele lor vor fi dintr-un plastic numit polipropilena, mai subtire, transparent si flexibil. Acestea vor fi acoperite cu un strat de cerneala pe care va fi imprimat designul si vor avea o fereastra transparenta in interior, pentru a le spori gradul de siguranta impotriva copierii.   

Banca Angliei spune ca noii bani vor fi mai "curati", in sensul ca vor rezista mai mult la murdarie si umezeala, de pana la 2,5 ori mai durabili si mult mai siguri, fiind mai greu de contrafacut – in Noua Zeelanda s-au inregistrat mult mai putine falsuri de la introducerea banilor de plastic.   

Ar mai fi de luat in considerare si aspectul ecologic. In Australia, bancnotele care nu mai sunt bune sunt reciclate si folosite la crearea altor obiecte din plastic, cum ar fi ghivecele de flori.  

In 1999, Banca Irlandei de Nord a mai avut o astfel de tentativa, dupa ce a introdus o bancnota omagiala de cinci lire, din polimer, cu ocazia trecerii in noul mileniu.