Banca Centrală a Turciei a decis miercuri să majoreze dobânda de politică monetară cu 300 de puncte de bază, în ideea de a pune capăt scăderii cursului de schimb al lirei şi a restabili încrederea investitorilor, afectaţi de politica intervenţionistă a preşedintelui Tayyip Erdogan, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Fără a aştepta următoarea reuniune de politică monetară programată pentru ziua de 7 iunie, Banca Centrală a Turciei a organizat, miercuri, o reuniune de urgenţă la finalul căreia a decis să majoreze dobânda de bază de la 13,5% până la 16,5%.

De la începutul anului şi până în prezent, lira turcească a pierdut 20% din valoare iar investitorii se aşteptau ca această prăbuşire să oblige Banca Centrală să intervină.

După anunţul majorării dobânzii, lira s-a apreciat cu 2% ajungând la 4,5717 lire pentru un dolar la finalul zilei, în condiţiile în care anterior a coborât până la un minim istoric de 4,9290 lire pentru un dolar.

"A venit timpul să restabilim credibilitatea politicii monetare şi să redobândim încrederea investitorilor", a declarat vice-premierul Mehmet Simsek într-un mesaj postat pe Tweeter cu puţin timp înainte de anunţul Băncii Centrale.

Moneda turcească suferă de pe urma îngrijorării investitorilor cu privire la ingerinţa preşedintelui Erdogan în politica monetară. Şeful statului turc, care s-a auto proclamat "inamicul dobânzilor", a declarat săptămâna trecută că intenţionează să obţină o mai mare influenţă asupra deciziilor de politică monetară după alegerile din 24 iunie, amplificând îngrijorările cu privire la capacitatea Băncii Centrale de a ţine sub control o inflaţie de două cifre.