Indicele pan-European FTSEurofirst 300 a scazut cu 1,2%, la 1.293,51 puncte, cel mai redus nivel din 6 mai, in timp ce indicele MSCI, care monitorizeaza pietele din regiunea Asia-Pacific, a inregistrat un declin de 1,7%, cel mai redus nivel din 11 februarie.

Bursa japoneza a inchis luni in scadere cu 3,5%, iar indicele principal Nikkei-225 a ajuns la 16.019,18 puncte, in scadere cu 582,18 puncte comparativ cu valoarea inregistrata la inchiderea sedintei precedente. Yenul s-a apreciat, ajungând la cel mai ridicat nivel fata de dolar din ultimele cinci saptamâni, iar lira sterlina continua deprecierea din ultimele saptamâni, pe fondul temerilor legate de Brexit.

Inaintea referendumului, multi se asteapta la deprecierea lirei si la aprecierea yenului si a francului elvetian. Euro si monedele din Europa Centrala si de Est sunt vulnerabile, in timp ce activele riscante ar urma sa se deprecieze in cazul iesirii Marii Britanii din UE, a apreciat analistul Marc Chandler, de la Brown Brothers Harriman.

Si indicele Shanghai Composite al Bursei din China a inregistrat un declin de 3,21%, la 2.833,07 puncte, in timp ce bursele europene au deschis luni in scadere, in conditiile in care saptamâna aceasta sunt programate sedinte de politica monetara la Banca Angliei, Rezerva Federala a SUA, bancile centrale din Japonia si Elvetia.

Exista multi investitori pe termen lung au renuntat la actiunile din Japonia deoarece nu au existat reforme structurale, iar deciziile de politica monetara au efecte doar pe termen scurt, a apreciat analistul Michiro Naito, de la JPMorgan.

Randamentele obligatiunilor guvernamentale nipone pe zece ani au inregistrat noi scaderi, in timp ce pretul unciei de aur a urcat la 1.275,16 dolari.

"BCE este pregatita sa utilizeze toate instrumentele pentru a evita turbulentele financiare"

Banca Centrala Europeana este pregatita sa utilizeze toate instrumentele, incepand cu liniile de swap valutar cu Banca Angliei, daca alegatorii decid iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana (Brexit) si pietele financiare se confrunta cu turbulente, a afirmat vineri Ilmars Rimsevics, membru in Consiliul guvernatorilor BCE, transmite Reuters.

Britanicii se vor pronunta pe 23 iunie, intr-un referendum, cu privire la oportunitatea parasirii Uniunii Europene de catre Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale tarii in ultimele decenii.

Analistii sunt ingrijorati de impactul asupra cursului de schimb, asupra bancilor si sistemului financiar in cazul unui vot in favoarea iesirii Regatului Unit din Uniunea Europeana.

BCE este pregatita sa intervina daca va fi necesar. "Toate instrumentele necesare sunt la dispozitia BCE in acest moment si, daca va fi necesar sa le utilizam, atunci BCE le va utiliza", a precizat Ilmars Rimsevics, care este si guvernatorul Bancii Centrale a Letoniei.

In ultimii ani, BCE si Banca Angliei au avut linii de swap valutar, care au permis institutiilor financiare din Marea Britanie sa se imprumute in euro de la Banca Angliei si creditorilor din zona euro sa se imprumute in lire sterline.

Aceste facilitati sunt destinate perioadelor de turbulente si pot fi folosite daca un eventual Brexit provoaca turbulente pe pietele financiare, a explicat Ilmars Rimsevics.

Marea Britanie este a cincea mare economie mondiala si a doua mare putere economica din UE. Multe banci europene importante au operatiuni in Regatul Unit, Londra fiind un centru financiar de prima marime.

Un vot in favoarea iesirii Marii Britanii din UE ar putea duce la pierderea a pana la 100.000 de locuri de munca in sectorul financiar al tarii, in urmatorii cinci ani, conform unui studiu comandat recent de grupul de lobby financiar TheCityUk.

De asemenea, Brexitul va duce la o reducere a cresterii economice si a investitiilor, putand submina pozitia Londrei de centru financiar si comercial global, se arata in studiu.

Multe banci internationale s-au stabilit in Regatul Unit pentru a obtine acces pe piata unica si pentru a-si stabili o baza de unde sa-si vanda produsele financiare si serviciile in Europa. Perspectiva iesirii Marii Britanii din UE le-ar putea determina sa-si regandeasca structura.

In prezent, serviciile financiare reprezinta aproximativ 10% din PIB-ul Marii Britanii, cel mai ridicat procentaj din randul economiilor avansate.