Astfel, moneda britanica a coborat cu 0,3%, la 1,2816 dolari pe unitate, iar in timpul tranzactiilor a atins 1,2791 dolari pe unitate, aproape de un minim al ultimei luni de 1,2775 dolari pe unitate inregistrat vineri.

Totodata, lira a scazut la 0,8738 euro pe unitate, aproape de cel mai redus nivel al ultimelor opt saptamani, de 0,8750 euro pe unitate, atins vineri.

Un sondaj realizat de YouGov a aratat ca Partidul Conservator ar putea pierde 20 din cele 330 de locuri detine in Parlament, in timp ce Partidul Laburist aflat in opozitie ar putea castiga aproape 30 de locuri, a relatat The Times.

Informatia a aparut dupa o serie de sondaje de opinie potrivit carora conservatorii au un avantaj strans, ceea ce a redus increderea investitorilor ca May va obtine cu usurinta majoritatea in alegeri.

O slabire a puterii partidului Theresei May in Parlament va avea efecte si asupra negocierilor pentru Brexit, in contextul in care actualul premier a convocat alegeri anticipate tocmai pentru a avea o mai mare putere si legitimitate in discutiile cu Bruxelles-ul.

Negocierile pentru iesirea din UE se anunta dure. Ootrivit unor documente de negociere publicate de UE inainte de lansarea oficiala a discutiilor, cel mai dificil punct de pe agenda va fi cel legat de drepturile europenilor in Regat.

Uniunea Europeana vrea ca Marea Britanie sa garanteze ca “actualii si viitorii membri ai familiilor” cetatenilor europeni din Regatul Unit vor avea dreptul sa se stabileasca in tara, pe perioada nedeterminata.

Unul dintre documente, intitulat “Principii Esentiale privind Drepturile Cetatenilor”, afirma ca “membrii familiei (…) se vor putea alatura detinatorului dreptului (de cetatean UE – n.r.) in orice moment dupa momentul intrarii in vigoare a acordului de retragere” a Londrei din blocul comunitar.

Textul se va aplica “rudelor actuale si viitoare”, ceea ce inseamna ca angajamentul s-au putea aplica mai multor generatii.

De asemenea, cetatenii U Ear urma sa primeasca un document de identitate care sa le ofere lor, partenerilor lor si copiilor dreptul de a ramane in Marea Britanie.

Un alt document, intitulat “Principii Esentiale privind Acordul Financiar”, sugereaza amploarea notei de plata pe care Londra ar trebui sa o plateasca pentru iesirea din UE. Textul mentioneaza 74 de institutii diferite ale UE la care Londra ar trebui sa continue sa contribuie, inclusiv Comisia European, Consiliul UE si Agentia Europeana de Standardizare.

De cealalta parte, Theresa May ramane ferma pe pozitie si promite ca nu va face niciun fel de concesie in legatura cu negocierile legate de iesirea din blocul comunitar si ca decat sa obtina un acord prost post-Brexit cu UE, mai bine nu va incheia niciun acord cu Bruxellesul, urmand sa se orienteze catre alte piete.