Indicele ASE al bursei de la Atena a ajuns la 464,23 puncte, atingand cel mai scazut nivel din ultimul sfert de secol. Aceasta in conditiile in care FTSEB, care regrupeaza actiunile bancilor elene, a inregistrat o pierdere de 24,25%, trasmite Agerpres.

Proaspat recapitalizate in decembrie, gratie unor fonduri europene in valoare de 5,7 miliarde euro, cele patru mari banci grecesti au inregistrat caderi semnificative, in frunte cu actiunile Eurobank, care au inchis sedinta cu o scadere de 29,20%, in timp ce titlurile National Bank of Greece au pierdut 29,06%, actiunile Piraeus Bank, 27,21%, iar Alpha Bank, minus 17,65%.  

Degringolada vine pe fondul relansarii speculatiilor cu privire la stabilitatea guvernului condus de Alexis Tsipras, care incearca sa finalizeze negocierile cu UE si FMI, pentru a obtine deblocarea unor noi lichiditati si simultan sa adopte masurile solicitate de creditorii internationali, dar criticate de opinia publica.

Dupa o saptamana, creditorii au parasit vineri Atena fara a ajunge la un acord, in timp ce proiectul de reforma a pensiilor a dus la declansarea unei greve generale cu o participare extinsa.