Sigapore a importat mai mult de 72 de milioane de tone de nisip din Cambodgia, incepand cu 2007, potrivit datelor ONU, care difera semnificativ de cele ale oficialilor. Guvernul cambodgian sustine ca a exportat catre Singapore doar 16 milioane de tone, in aceeasi perioada.

Singapore si-a extins teritoriul cu mai mult de 20%, de la proclamarea independentei in 1965, si considera ca marirea suprafetei este esentiala, in conditiile cresterii populatiei.

Iar nisipul este esential pentru largirea teritoriului, desi in ultimii ani, mai multi cercetatori din Singapore au dezvoltat tehnologii care necesita mai putin nisip.

Unele dintre cladirile reprezentative din Singapore, cum ar fi Complexul Marina, au fost construite pe suprafata inaltata cu nisip importat din Cambodgia.

Un purtator de cuvant al ministrului minelor si energiei din Cambodgia, Meng Saktheara, spune ca decizia intreruperii exporturilor s-a facut din cauze care tin de conservarea mediului.

“Ingrijorarile ecologistilor sunt reale, iar riscurile sunt majore, asa ca ministrul a luat decizia de a interzice exporturile de nisip si dragarea”, a explicat el.

Si alte tari au impus interdictii asemanatoare. Malaysia a interzis exporturile de nisip in 1997, in timp ce Indonezia a intrerupt exporturile de nisip catre Singapore in 2007.

Grupurile pentru protectia mediului spun ca interdictia va limita comertul cu nisip, punandu-se capat astfel distrugerii mediului inconjurator.

“Cred ca se va vedea diferenta. Nu va mai fi la fel de usor pentru companiile miniere sa continue sa vanda, in conditiile interzicerii exporturilor”, a spus Alejandro Gonzalez-Davidson, activist in cadrul grupului Mother Nature.

Autoritatile se asteapta ca inasprirea legislatiei, atentia activistilor pentru mediu si campaniile media sa descurajeze companiile sa mai vanda nisip si sa degradeze mediul inconjurator.