Odata creat, burgerul va fi pregatit si servit la o receptie din Londra, cel mai mai probabil in cateva saptamani, cu scopul de a demonstra lumii si, eventual, de a atrage cateva fonduri pentru cercetare, ca asa-zisa carne in vitro este o realitate.

Sa schimbam discutia de la <nu va functiona niciodata> la <am demonstrat ca functioneaza si acum avem nevoie de finantare ca sa punem totul in miscare>”, a declarat profesorul Post toamna trecuta, intr-un interviu acordat din biroul sau de la Universitatea Maastricht.

Zeci de miliarde de celule sunt necesare pentru crearea acestei inovatii culinare, dintre care un tip anume provine de pe ceafa vacilor si este racoltat in abatoare. Ideea de a obtine carne in laborator – tesut animal propriu-zis, nu un substitut din boabe de soia sau alte surse proteice, a existat de zeci de ani. Iar argumentele in favoarea sa acopera atat bunastarea animalelor cat problemele de mediu.

Un studiu realizat in 2011 si publicat in ziarul Environmental Science and Technology arata ca o astfel de productie la scara larga ar putea reduce semnificativ consumul de apa, energie, dar si emisiile de metan si alte gaze nocive care apar in intreg procesul clasic de crestere si sacrificare a animalelor. In plus, cererea pentru carne la nivel mondial este tot mai mare, odata cu cresterea populatiei din clasa de mijloc a Chinei si nu numai.

Dezvoltarea carnii in laborator s-a dovedit insa a fi un proces dificil si scump. In prezent, profesorul Post si colegii sai incearca sa faca acest lucru apeland la celule stem, folosite pentru cresterea de la zero a tesuturilor si organelor.

Burgerul propus de el consta din 20.000 de fasii minuscule de tesut muscular crescut in laborator. In urma unor teste informale, acesta a declarat ca “are un gust rezonabil”, chiar daca nu contine niciun pic de grasime. Pentru evenimentul din Londra, nu planuieste sa ii adauge mai mult decat sare si piper.

Dar carnea este produsa momentan tot folosind o parte de produse animale, inclusiv ser de vitel, care este folosit ca un mediu pentru cresterea celulelor. Acesta va trebui sa fie la randul lui inlocuit in cele din urma de materiale de origine non-animala.

Chiar si asa, burgerul a fost creat cu un cost enorm: 250.000 de euro, oferiti de catre un donator care a dorit sa ramana anonim. Asa ca productia de masa a carnii artificiale, care sa poata concura de la egal la egal cu cea traditionala pe rafturile supermarketurilor este inca foarte indepartata.

Se pune de asemenea problema sigurantei alimentare, desi cei care lucreaza in domeniu incearca sa dea asigurari ca un astfel de produs este la fel, daca nu chiar mai sanatos, decat carnea traditionala. In plus, nu se stie cati consumatori vor fi atrasi de perspectiva unei fripturi pe gratar in vitro.

Este inca vorba de o tehnologie aflata la nivel incipient. Mai sunt o gramada de lucruri pe care trebuie sa le invatam. Este ceva foarte nou. Oamenii trebuie sa lupte cu ideea, incercand sa isi dea seama daca e vorba de carne adevarata sau nu”, spune Neil Stephens, om de stiinta la Universitatea Cardiff din Tara Galilor.