O purtatoare de cuvant a Postei Regatului Unit, institutie care trateaza cererile, a indicat ca a inregistrat “un numar neobisnuit de ridicat de persoane in Irlanda de Nord care cer un pasaport irlandez”, fara sa le poata preciza insa numarul.

Pasaportul irlandez permite posesorului sa caute un loc de munca in alta tara din UE fara permis, sa utilizeze serviciile de sanatate si sa beneficieze de prestatii sociale in toate tarile UE.

Cea mai mare parte a cererilor provin din provincia britanica Irlanda de Nord. Orice persoana nascuta pe insula inainte de 1 ianuarie 2005 este autorizata sa obtina nationalitate irlandeza.

Un parinte nascut in Irlanda confera automat dreptul la nationalitatea acestei tari, cu atat mai mult daca unul dintre cei doi parinti era irlandez in momentul nasterii.

Circa 430.000 de irlandezi traiesc in Marea Britanie unde o persoana din patru are o legatura cu Irlanda, potrivit unui recensamant din 2011 al Departamentului irlandez al Afacerilor Externe si al Comertului.

Ministerul a comunicat ca britanicii nu au nevoie urgent de un pasaport dintr-o alta tara membra a UE.

Regatul Unit urmeaza sa-si negocieze despartirea de UE, proces care poate dura pana la doi ani, timp in care nimic nu se va schimba.